”…un fel de jurnalism de razboi, din zone de conflict. Hai ca e foarte tare!”
Alex nu credea ca are vreo inclinatie pe latura narativa, desi imaginatia nu ii lipsea. Cica nu lega cuvintele la fel de usor pe cat putea reda succesiuni de chipuri, culori, imagini care-mi starneau senzatii. toate capturate in dispozitiv.
La Dubrovnik, partea cu scrisul era treaba mea, dar aveam nevoie de un talent de fotograf. Lene D. imi transmisese deja ok-ul la cererea prin care solicitasem organizatorilor o derogare, pentru a putea aduce un participant din exterior la congresul anual al studentilor jurnalistiti europeni. Trebuia totusi sa fie student la ”ceva”.
………………………………………………………………………………………………………………
Degetele lungi alunecau serpuit pe spatele meu gol. Atingeri curioase, nedeprinse, indraznete miscari, usoare, mai placute ca orice mangaiere. Electrice, explozive la nivel celular. Lumina neoanelor inaltate pe marginile bulevardului cadea in jos pana la parterul blocului, se scurgea prin geamul neacoperit in camera care devenise a noastra in acea noaptea. Mai sus cerul nu se vedea, de parca eram subterani. Programat la intervale fixe, clantanitul primelor tramvaie patrundea prin sticla umeda a ferestrei, starnindu-i vibratii usoare. Se desenau dare prin aburul apos. Dincolo de noi era inca intuneric si iarna uscata. Uneori, pe piele simteam o caldura, prolog al unui sarut. Pe umeri, saruturi pereche. Saruturi nepereche, incurcate printre suvite lungi, curgand spre mijloc, un popas intr-o vale scobita rotund. Ca si cum peretii ar fi avut urechi sa auda, stateam pe soptite, cu fetele sprijinite in coatele amortite, impreunati ca doi scorpioni cu cozile incolacite si golite de venin.
–Alexandru…
Imi asculta distras discursul cu care voiam sa il conving sa plecam in aprilie spre Croatia. Din calculele mele nu am fi avut nevoie de mai mult de trei sute de marci, pentru drum si alte cheltuieli, costul participarii mele fiind acoperit de catre organizatie. Urma sa zburam vreo sase ore din Bucuresti pana la Dubrovnik, cu escala la Zagreb, sa participam o saptamana la workshop-uri, lecturi si discutii cu alti o suta de studenti din aproape toate tarile Europei, sa ne distram, sa batem orasul in toate sensurile si la final sa scoatem un material scris pe tema acelui an: jurnalismul in zone de conflict. Alex se juca cu imaginile, vazusem ca-i placea s-o faca atunci cand ne aflasem in cabana de la munte.
-Dar stii… pe-acolo-s inca games with guns. In Kosovo, au inceput si-n Macedonia. Dubrovnik nu e nici departe, nici aproape dar… trebuie sa te gandesti. Chiar vrei sa mergi?
Aaaah! La dracu cu armele, bombele, crimele! Mi-ar mai fi luat o dimineata sa ii explic ca aceasta micuta cu talie de lungimea palmei lui, care nu ii ajungea nici pana la umar, nu era vreo zana. Iar daca balaurii lui Ispirescu ar fi existat cu adevarat, atunci ea, cu siguranta n-ar fi oftat in batiste de matase cusute cu fir de borangic, ca o craiasa devitalizata intr-un palat de clestar, asteptand pe Fat Frumos. Nu! Auzind castelani susotind despre groaznica lupta de pe lumea cealalta, dintre viteaz si balaurul cu sapte capete, ar fi dat fuga in grajdurile imparatului, ar fi ales cel mai invatat si mai rapid cal si ar fi zburat peste acei munti, vai si ape, ca sa ajunga dincolo de capatul pamantului. De-acolo, profesionista, ar fi transmis catre agentia regatului intreaga desfasurare a conflictului armat, printr-un porumbel mesager.
Alex radea.
…………………………………………………………………………………………………………………
”A well trained bear
I growl: mmb, mmb
Mmb
And those are my bear lines.
We do not over verbalize.” Trained bear, Stains by Milan Milisic, ’41-’91
luciabordeianu 
Lasă un comentariu