Nu citeam Cioran, Noica sau Nietzsche. Nu amestecam alcoolul cu pastile. Nu mimam tristeti tragice. Nu imi uram parintii. Nu ii ascultam. Ii iubeam. Nu ma cunosteau. Imi placea. Nu cerseam atentii. Nu mai cautam mari prietenii. Pastram ce aveam. Nu doream sa impart. Nu vorbeam la fel de mult precum altii. Eram atenta, frecvent in garda. Nu tot timpul prezenta. Uneori plecam in lumea mea, desi ramaneam printre ei. Preferam sa privesc de sus, ca un inger care falfaie pe deasupra, in standby. Nu eram angelica. Nici foarte demonica. Sau daca eram in vreun fel, preferam sa o stiu doar eu.
Uneori e noiembrie, dupa cum spuneam. Asta inseamna de mult, poate chiar din vremea parului din gradina de la tara, o ciclicitate a unei constiinte de sine, bazate pe ideea ca eu incerc sa devin ceea ce sunt. Nu e usor sa devii ceea ce esti…trebuie sa afli…
Vezi articolul original 1.244 de cuvinte mai mult
luciabordeianu 
Lasă un comentariu