luciabordeianu

So we lay down,

backs on the cold nights ground,

feel the earths heart beating beneath,

and our own hearts keep its rhythm,

while the eastern winds above us,

sing an hymn through the steppe.

So you tell me keep silence,

eyes closed, just breathe air,

feel free as the wild horses we chased today.

Their manes were flames under the burning sun

and we rode for a while so fast,

losing the times meanings.

Run! you shouted from distance.

And I did.

So I can open and look up to the dark blue lighted sky.

You know the stars, the mars, the moon.

You draw with an arrow ways to reach.

And I follow.

I would follow all your arrows,

even the ones that bleed and kill.

Intr-o noapte, la Royal Hotel, Alice

si-a luat inapoi zambetul de copil fericit.

S-au rupt din lanturile care-i legau si…

Au fugit impreuna.

O fereastra a fost mereu lasata deschisa spre gol,

dar nimeni n-a fost acolo sa o prinda

vreodata.

Sau sa cada impeuna cu ea.

Valea era o rapa.

Tarziu, din padurea adanca,

cu frunze uscate, din toamna trecuta,

mai multi au purtat-o cu greu.

Parul rosu tragea spre pamant.

Iar eu m-am oprit in loc, sa-i soptesc inainte sa plece:

„Alice, te cunosc!”

A tras ceva ca să-i rupă această întâlnire. El o tot amâna, motivând existența măsurilor împotriva răspândirii virusului, oboseală, mărunte activități ce îl țineau ocupat. Subțire pentru o maestră a disimulării.

Nu a putut alege ziua și ora, însă a fost treaba ei sa găsească locul. Unde să te așezi pentru a primi vești proaste? Să îți poți aprinde o țigară, să nu fie nevoie sa șoptești când înjuri, sa nu mai revii acolo vreodată.

Ce bucată din oraș să rupi definitiv? Fiindcă din acea zi înainte vei renunța. Imaginile cu oamenii răsfirați la minusculele mese cu picioare de fier forjat vor deveni inițial un pastel, apoi se vor scufunda în apă cu totul. Privirea lui stânjenită, un plic de ceai de mentă înnecat intr-o cană. Piciorul drept, lejer, peste cel stâng, un mănunchi de cozi de vișine în apa clocotită dintr-un ibric. Mâna cu bricheta aprinsă, întinsă peste două cești cu cafea răcită, flori de tei. Tigarea dintre buzele ei, măceșe uscate pe dulapul din ultima cameră a unei case de țară. Orice revenire in acel spațiu ar însemna riscul readucerii aminte.

Acum, asteptau la semafor culoarea verde pentru mașini. De pe un panou publicitar, mesajul motivațional a prins-o de mână și o ține strâns. Ar țâșni prin parbriz, afară, să tragă aer rece pe nari, dar asta ar fi posibil doar dacă ar face accident. Si trebuie să ajungă la birou, unde sunt multe rapoarte de scris, sigur nu va termina azi.

El îi spune zâmbind, forțat de un cocktail de milă și vină, că îi va trece. Așa este. Doar că încă nu știe cum iar până nu află metoda, mereu se zvârcolește posedată.

…

Atârn de viață precum mărul roșu,

pe care îl întâlnesc zilnic,

dincolo de fereastra mea.

Agățat într-un copac gol,

prea bătrân să se mai poată legăna,

lepăda.

Ne înconjoară o toamnă eternă,

tăcută, rece.

Un gând nesfârșit, înainte de fiecare moarte,

împarte totul în două, dar niciodată egal:

o parte din mine e dulce, una-i otravă.

Mărul, eu,

așteptăm gravitația să ne îngroape pe amândoi.

Până atunci, nu mă mușca!

Nu mă uita!

După moartea mamei, am petrecut o perioadă scurtă în casa aceea în care a trăit ultimii cincisprezece ani, cei mai grei ani, pe care i-a sfârșit exact când și-a dorit să nu mai fie acolo, aici, cu noi. De altfel, de atunci nu am mai trecut pe „acasă”. Poate doar o dată. Oricum nu mi-am mai petrecut nici o noapte acolo, nu de teamă sau din cauza tristeții, ci din aceea a urii față de locul spre care am gravitat toți, într-un dans al datoriei, devotamentului și în care au suferit apoi au murit, pe rând, străbunicii, tataia si mamaia, mama.

În acele zile, în care organizam ritualurile înmormântării dar și casa, pentru perioada nedeterminata în care știam ca nu îi voi mai păși pragul, descopeream la orice pas semnele ei. Piaptănul în sertarul de pe hol, de sub oglinda ruginita în colțuri, notițe de cumpărături pe bucăți mici de coala albă, cu scrisul ei grațios, ce alunecase din degetele lungi si puternice totodată, cu care ale mele nu seamănă.

….,………

am în birou un bloc de desen,

un kit pentru schițe în creion

iar într-o zi, dintre cele ce urmează,

îți voi desena mâna stângă,

cum am privit-o eu, perfect sculptată

din carne, oase și vase pline cu sângele tău,

așa cum mi-o doresc pe mine,

caldă, vie.

Voi agăța schița în pioneză,

răstignită deasupra biroului meu.

Iubirile astea arată tot ce e mai frumos

în moment fix, suspendat

într-un timp și spațiu de care toți ceilalți

țin cont.

Nu noi.

Iubirile astea scot urlete de fiare strânse

în lanțuri scurte, fără lacăte,

animă monștrii dresați, îi hrănesc excesiv

până în ziua eliberării, nu?

Noi, fiecare, alergăm să uităm, antrenați

într-un timp și spațiu de care toți ceilalți

țin cont.

Nu noi.

Urmează sa ne îndepărtăm ca planetele sărite de pe axe,

să părăsim un sistem solar, ce (ne-)a ars

și s-a stins.

Trebuie să imi repar dinții.

Mai ales pe cei din față.

Pentru că de când s-au stricat,

zâmbetul meu a murit sau doar a adormit

pe buze, fericit să aștepte

chiar și sute de ani.

Ar putea să rămână înghețat chiar și o era,

dar astfel nu mai poate ascunde tristețile,

singurătățile, visele și urâțeniile sufletului.

Zâmbetul meu, scutul meu.

Pe ploaie, pe sub umbrela neagră

cu albă dantelă,

pe ude dale pătrate,

pe unde ai trecut și tu într-o zi,

o pasăre mică, ciufulită, stă moartă.

Strânsă, ca și cum s-ar ține în brațe,

ciocul roșcat, dar ghearele gheață,

singură, căzută din zbor

la picioarele noastre.

Noi trecem grăbiți mai departe,

mărunți pe sub un cer,

de care ne-ascundem

sub umbrele negre cu albă dantelă,

lăsăm pasarea strânsă, moartă, în urmă

și ploile străzii s-o plângă.

Noi trecem pe lângă.

Nori gri peste nori albi și mai departe

o roșie umbră, o dâră din zi.

Pe urmele noastre aleargă sa ne ajungă

o noapte de toamnă, tristă, prelungă.

Vom fi toți în curând în castel,

cina programată high level:

jocuri de culise, animatori, servitori,

Un ev mediu modern.

La masa în formă de U: un rege, un clovn.

Nobili, platouri si vin,

un scrib singur, căutând în minte

cuvinte, o poartă,

să evadeze în viitor.