Privesc semnul lasat de mucul unei tigari stinse candva pe buza containerului albastru din plastic, in care ar trebui sa colectam doar deseurile de hartie. Fumez pana la capat si apas in acelasi loc. Stau cateva secunde cu chistocul intre degete si ma gandesc… Apoi il arunc peste gramezile de foi a patru. Sunt rebela in seara asta! Cum iti place tie, cred. Cum imi place si mie sa fiu, uneori. Sunt momente cand pur si simplu nu am nici un chef sa ma gandesc la soarta planetei, a celor care o locuiesc, inclusiv la soarta mea.
Si-atunci sunt libera. Cum sper ca iti place si tie sa fiu.
Cand nu ne atingem vorbesc si, nu stiu de ce, am impresia ca vorbesc prost. Probabil ca e chiar asa. Asta e un motiv in plus sa ma atingi mai mult decat sa ma lasi sa vorbesc. Uneori ma iei prin surprindere si incepi sa imi vorbesti tu. De nu ne-ar opri timpul, eu sigur nu te-as opri si te-as asculta ca pe o poveste. As incepe sa scriu o carte sau… mai bine te-as tine doar pentru mine. O parte din tine este doar a mea. Stiu, cum stiu ca o parte din mine apartine de tine si atat.
Cum ar fi ca maine dimineata sa dau de tine prin asternuturile patului meu? Ma intreb asta in timp ce parchez la o benzinarie sa imi iau un pachet. Un sfert de ora in plus si as fi ramas fara in noaptea asta sau ar fi trebuit sa conduc pana nu stiu unde ca sa gasesc o statie deschisa non stop. Poate intr-o zi o sa ma las. Imi amintesc cand am rezervat casuta aia izolata, aproape de marginea unei paduri. Nu era mai mare ca bucataria mea, insa parea perfect amenajata si am stat amandoi o vreme sa analizam ce ne inconjura. Am deschis robinetii, am cautat in dulapuri, am aprins lumina la dus. Ne-am facut o cafea, am iesit sa fumam si am inchis obloanele. Fereastra care dadea spre padure era imensa. Ai zis hmm, as putea sa locuiesc aici, nu imi trebuie mai mult. Si am fost de acord, chiar daca nu stiam sigur daca te referi doar la tine sau la amandoi.
De obicei nu imi place sa fumez in masina. Vara e altfel, fiindca pot conduce cu geamurile lasate. Dar in unele seri, dupa ce opresc motorul, mai raman cateva minute. Imi aprind o tigare, las scaunul pe spate si privesc. La patru e bezna. Carlos sigur doarme cu nasul bagat sub coada, incolacit intre perne. Pot lipsi si cateva zile fara sa il deranjeze in mod deosebit, atat timp cat ii asigur rezerve de hrana si apa. Dar daca evadez asa, la intoarcere se agata de mine o vreme, ca un pui de maimuta. In rest, e rece. Si este ok, sunt obisnuita.
In noaptea asta nu gatesc. Nu mananc. Sunt prea obosita. Mai am energie cat sa ies din haine si sa ma arunc in pat. Si mai vreau sa pastrez pe mine mirosul tau, pana maine. Fiindca dimineata, cand ma voi intinde goala pe sub cearceaful verde, voi da doar de Carlos.
luciabordeianu 