ieri noapte
am ținut de mână o statuie tăcută,
cu fruntea plecată spre toată lumea
ce pășea pe cuprinsul
unui covor roșu aprins.
era Jesus sau era altcineva,
oricum un sfânt cum demult,
învăluit în gânduri, în falduri.
și eu râdeam pe dinafară.
cu un pahar de vin în dreapta,
de când, mai devreme, un barman,
pervers m-a convins să mă lepăd
de apă.
sub vitralii încleștate între pereți
păream puțin mai vie decât piatra rece,
dar o țineam strâns cu mâna stângă,
ca pe gagiu-miu,, cu care nu m-am lins
încă.
luciabordeianu 