plouă bacovian de multă vreme.
parcă dintotdeauna.
dincolo de ferestre,
se zbate, sub vânt,
viața.
verdele din iunie îmi colorează privirea,
cheamă hipnotic afară.
dar eu sunt încă ascunsă
între patru pereți,
ridicați de mâinile voastre întinse
le-am atins, le-am prins
și acum strâng,
mă sugrumă.
ca unul dintre nebunii din romanul
Hotel Royal,
mai rămân închisă aici,
sub tratamentul prescris de sistem,
timp cât,
cel care iubește ploaia,
e încă pe drum.
fiindcă si mie îmi dansează tineri
pașii
prin iarba crudă,
stropii îmi cresc izvoare pe piele.
cu ele, sângele fierbinte
prin vene
aleargă, se întrece.
luciabordeianu 