ca ființă terestră

Eu nu fac poezie că aș fi fost cu voi

că aș fi citit din scoarță în scoarță

scriitori, filosofi, alți poeti.

o fac când tălpile goale prin iarbă,

pe pietre,

vor să ne spună tuturor o anume

poveste.

exploziv ies rime din mine când

cumulez excesiv iubire și ură,

atât timp cât știu că nu-s perfectă, pură,

nu-s cea mai bună, cea mai frumoasă,

cea mai blândă ori dură.

nu sunt nici aceea pe care societatea

încearcă de ani să o impună a fi,

a trăi.

pe buze eclozează cuvinte grele,

fierb în ele, înjurăturile.

vor deveni, peste noapte,

din pupă, fluture.

Eu scriu să evadez.

ori de câte ori nu e altfel cu putință,

legată de pământ,

să pot sa mă înalț,

să țintesc cerul.

să mă despart de acest trup

ca ființă ținută in beznă

terestră.