mă întind prelung după el…
îl visez…
îl caut prin somn.
îl simt când răsare.
chiar înainte să mă deschid,
îl simt colorând întunericul
când ne strânge pe amândoi.
am trupul scut de ace
și brațe ascuțite de vânt
și plete ude de rouă,
pe care doar el le poate desface.
sunt floarea soarelui!
privirea lui nu mă arde,
mă învie,
mă cuprinde de jur-împrejur
și mă înalță spre cer,
să pot să-l ajung.
sa-l ating, mă întind împlinită spre el
și-l petrec cu privirea prin lume,
până apunem.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu