Așa cum se spune pe la noi, nu prea sunt dusă la biserică, însă după câțiva ani de pauză, în acesta m-am trezit iar în preajma lăcașurilor, semnând contracte, organizând funeralii, participând la unele din exterior, vizitând morminte, depunând flori, aprinzând lumânări. Și nu e diferit față de alte activități pe care începi să le practici cu o anume frecvență. Te găsești la un moment dat intr-un vârtej, ca alea ridicate din senin, purtat de colo-colo. Tot din senin se va domoli, însă până atunci, chiar si când ies noaptea pe ploaie, la alergat, trecând pe langa biserica de lemn din centru, îmi zic în gând ah, uite! aș putea să aprind o lumânare, data viitoare când voi mai alerga pe aici.
In satele din Transilvania, multe biserici sunt înconjurate de ziduri zdravene, iar între ziduri se află mormintele celor care au făcut parte din comunitate. De fapt, deși s-au dus, ei încă mai fac parte din comunitate. Unii par nemuritori. Spre deosebire de cele de unde mă trag eu, în care încă mai ard lumânări la interior, în vest asta e posibil doar afară, în locurile acelea special amenajate, divizate între vii și morți, fiindcă și în acest caz, nu ne place să amestecăm lucrurile.
La poalele Făgărașului, în satul pe care îl frecventez circumstanțial, n-am dibuit din prima unde să aprind una în ziua când maică-mea făcea șase ani. Am dat rotocol, am făcut un du-te vino pe aleea principală ce-i împărțea pe morți de dreapta și de stânga, amestecați însă în curgerea timpului: cruci noi, delicat lucrate in piatră, nume în clar, cruci vechi, din lemn gri, roase, pe care nu distingeai cui anume slujesc la căpătâi.
A.M. îmi propune o tură de alergat până în Bucium, la apus. Voi gâfâi și voi scuipa golănește, admirând totodată piscurile, ascultând greierii. Ca să îndrăznesc să fac față unui efort fizic ce-mi pare imposibil de susținut cu trupul pe care-l dețin acum, îmi termin berea la care atârn sub merii din grădină și mă retrag o oră sau mai bine în casa de sus, la umbra obloanelor.
Ieșim în uliță echipate ca două maratoniste. Trecem prin centru și la poarta bisericii îi spun hai mah să mai verific o data unde se aprind. E cald, în mijlocul satului nu pare sa miște cineva. Ocolim, nu găsim ce ne-am aștepta noi și ne dăm cu presupusul că doar sub clopotniță ar fi o șansă, dar lacătul e pus, așa ca misterul rămâne nedezlegat până în ziua de azi. În spatele meu, A.M. începe o ușoară încălzire, întinderi, rotiri de brațe, mijloc și glezne, toate necesare înainte de confruntarea cu distanța pe care eu încă mă îndoiesc ca aș putea sa o parcurg pe cele două picioare. În vale, pe șoseaua principală nu se vede țipenie de om, însă parcă cineva ne privește cel puțin cu o sprânceană ridicată, dacă nu chiar cu buzele strânse, țuguiate dezaprobator. Fandez și îi zic măi, ne vede dumnezeu, aici, cum ne ridicăm fundurile spre cer, in colanți… Iar ea-mi dă replica aia clasică ce-i frumos si lui dumnezeu îi place! Asta-mi încântă sufletul păcătos și-mi îndeamnă fizicul trecător să continue exercițiile.
Către margine, o comisie de cercetare si analiză șade pe o bancă, sprijinindu-se în toiege. Ne dăm binețe, ca si cum ne-am ști de-o viață. Da ale cui sunteți voi, fetelor? Blocate, ne privim reciproc, căutăm un răspuns adecvat sa il putem oferi comisiei. În câteva fracțiuni de secundă, îmi dau seama că eu nu am nici o datorie sa vin cu o soluție, fiindcă sunt atât de străină de locul ăsta, încât cazul meu nu ar prezenta deloc interes. Așa că zâmbesc și zi-le tu! că tu ai treabă pe aici! A.M. n-are încotro, e aproape fiica satului, prin alianță, adevărat, dar totuși o fiică. N-are decât să explice ea comunității rurale sau, în fine, celor trei reprezentanți iviți în cale, ce caută pe ulița mare, îmbrăcată în halul ăsta, alături de mine și cu părul vâlvoi. Sunt de-a lu Nana a lu moașa! Da’ nu fata, nora! Și comisia se relaxează, fețele serioase se deschid larg cu zâmbete sincere, calde, în amintirea moașei locului, care-o fi făcut cateva minuni în timpul vieții. Ah! Ești de-a lu moașa?! Ah, biiine! A lu moașa… O zi bună, măi fetelor! Mergeți sănătoase!
Așa se obține trecere liberă. Nu e nevoie de ID.
Și Dumnezeu mai închide și el ochii, dacă îi place prezentarea.
luciabordeianu 