luciabordeianu

I dreamed a war, I was a soldier.

Fires weren’t killers, at the beginnings.

They sound as fireworks

during midnight celebrations.

And bombs existed only in my imagination,

till first hit so close,

forcing us to hide

into the darkest corners of the house.

Then I found out!

I was a soldier and I didn’t know

how trained I was,

what fighting skills I hold.

Strategic thoughts and movements

to keep the others safe, alive.

So, as soldier, I become a target.

Missiles chassing me allover and,

until the end, I will run, run, run,

keep distances from the loved one.

Because is my duty, as soldier,

to play and cheat with Death,

keep her away from you,

by keeping you away from me.

Și am început să lansăm cuvinte

în vastul spațiu dintre

noi.

În spatele zidurilor adormeam în pază,

tinandu-ne prinși, uneori goi.

Pieile noastre se frământau și stârneau

vise.

Și ai crezut că eu sunt mai rece, mai tare,

mi-ai lăsat libertatea de a zbura

înainte, înapoi, în vastul spațiu dintre noi

doi.

Și eu am crezut ca am aripi.

Și tu ai crezut la fel.

Si am început sa facem salturi mortale

in vastul spațiu.

Acum, ca doi acrobati, de-o o parte și cealalta,

am împietrit la înălțime.

Mulțimea de jos ne privește cu murmur.

Vom sări unul spre celălalt?

Ne vom prinde brațele?

Vom dansa?

Ne pasă sau nu ca nu ne vom atinge?

Vom cădea?

Deși m-aș salva,

eu nu doresc sa te transform in personaj,

te țin doar pentru mine,

să nu te împart cu nimeni.

Tu vrei să iti schimb numele,

să tes in jurul tau contexte

să te trimit in aventuri la mal de mare,

imaginând puncte culminante,

care să țina lumea cu sufletul la gură.

Eu ma gândesc doar la gura ta pe a mea.

Nu vreau să o deschid ca sa creez cuvinte,

ce ar transforma gânduri in texte mai bune,

mai proaste.

Refuz să te scriu!

Te țin viu doar in minte.

Închis între pereții craniului meu,

departe de foi, tastaturi.

Refuz sa verbalizez!

Visez.