Intr-o noapte, la Royal Hotel, Alice
si-a luat inapoi zambetul de copil fericit.
S-au rupt din lanturile care-i legau si…
Au fugit impreuna.
O fereastra a fost mereu lasata deschisa spre gol,
dar nimeni n-a fost acolo sa o prinda
vreodata.
Sau sa cada impeuna cu ea.
Valea era o rapa.
Tarziu, din padurea adanca,
cu frunze uscate, din toamna trecuta,
mai multi au purtat-o cu greu.
Parul rosu tragea spre pamant.
Iar eu m-am oprit in loc, sa-i soptesc inainte sa plece:
„Alice, te cunosc!”
luciabordeianu 
Lasă un comentariu