luciabordeianu

I’m half here.

Half I’m in a different room,

holding glass with old wine in my hand,

while watching you.

I’m wearing that red rose dress,

you bought from boutiques of Paris, 

a town we’ve left behind.

Parts of us still making love

in that four stars hotel,

with blue advert above a famous,

crowded boulevard.

Against all odds, some other pieces are, still here,

still in this room.

Large wooden windows

with cold views

to lake and forests.

And eastern winds

still love

to play through our hair and kiss

our skin.

This eastern sky,

who knows us both from other lives…

We lived, we died,

we met and fight or only shared 

a room, once in a while,

thoughts, words and this old wine.

Încă mai desenez flori cu petale rotunde

și stele în colțuri, mai lungi sau mai scurte,

zgâriate nervos, abrupt,

pe coli albe, dictando sau mate.

Încă mă mai ascund dincolo de uși,

în spatele geamurilor sablate,

sau la distanțe de mii de kilometri

între eu și oricine.

Când scriu, la distanțe ani lumină.

Mai rămân, încă, pe această planetă

înaltă, adâncă.

”Mountain high against the sky

Watches as we pray

Laughing loud and smiling proud

This is where we lay”

(Lover, Leaver – Greta Van Fleet, 2018, Anthem of Peaceful Army album)

Statea in fata scarii, tragand din tigare, ultimele fumuri inainte sa plece prin ploaie. Incepuse cu stropi mari nu de mult timp, insa era, asa cum se spune, una scurta de vara. S-a gandit sa mearga prin ploaie, poate chiar dansand, invartindu-se cu mainile desfacute si palmele si gura deschise spre cer. Dar isi aprinsese tigarea si nu voia s-o iroseasca. Ce-ar mai fi facut cu ea uda? Umed si el, fumul plutea prin fata ochilor, nu reusea sa se inalte. Tragea in piept aromele de pamant si iarba, ce persistau in aer, amestecate. Regulat, picaturi se izbeau de perete si ricosau in ea.

Odata a mers prin ploaie plangand. Chiar in acest oras. Dintre lacrimile ei, este posibil ca unele sa fi cazut pe asfaltul de la poalele cladirilor betonate. Apa se scurgea continuu pe trotuare, peste talpile inchise in sandale si mai departe, pe strada. Cand ploaia s-a oprit, si ea, in mijlocul drumului, cu tricoul si blugii lipiti de piele, si-a reamintit ca avea o restanta, ca se ducea spre Universitate. Fatadele din beton aveau in ziua aia riduri adanci, verticale iar siroaiele brazdau in ele.

Cu un bobarnac arunca in sus chistocul. Se stinse inainte sa aterizeze in baltoaca formata pe marginea aleii. Apoi isi trase gluga hanoracului peste cap, fermoarul pana sub barbie si porni cu pasi apasati. Se opri sa analizeze structura norilor, dar, daca se grabea, putea prinde autobuzul de la si optispe. Si pana la urma, oare ar fi posibil ca parti din corpurile noastre sa se desprinda de noi, sa se amestece in lume? Uite, asa cum ea se strecura pe trotuar, printre ceilalti oameni, unii pregatiti cu pelerine si umbrele, probabil la fel de grabiti sa ajunga acolo unde isi propusesera, indiferent de estimarile meteo. Nu ar fi ideal sa ne pricepem la asta, sa avem puterea de a controla cu mintea miscarea propriilor particule? Sa se fi putut asa ceva atunci, demult, zi de zi i-ar fi trimis lui cate un atom, cate o molecula din ea și, cu timpul, ar fi ajuns toata alaturi de el. Asta fara demersuri vamale, viza, acte de identitate. Sans frontieres! Asa de bine sună în franceză.  N-ar mai fi fost inca aici, in Romania. Incet se mai misca stiinta, e clar! Nu tine pasul cu mersul lumii. Si cu atat mai putin cu viteza batailor inimii.

…

In timp ce conducea, se auzeau in boxe stirile zilei: America se unise cu Europa prin ceea ce se considera a fi una dintre cele mai mari realizari ingineresti ale timpurilor: tunelul subatlantic. Pana la prognoza meteo se pierdu intr-o alta realitate. Se vazu trecand cu masina prin tunelul de sub ocean.

Vremea urma sa fie frumoasa in urmatoarele zile. Soare si temperaturi placute, ceea ce era ok pentru business. Incepuse sezonul si in acest weekend avea aproape tot hotelul ocupat. Cateva camere erau inca libere pentru turistii sositi fara razervare prealabila. Parca jeep-ul langa lac, unde avea un loc numai al lui. Aici se retragea sa mediteze sau pur si simplu sa-si elibereze gandurile. Intins pe malul apei, inchise ochii, se deconecta de la stirile meteo, iesi din tunelul intercontinental. Era o liniste care-i placea si vantul acesta ii atingea usor fruntea, ca o mangaiere rece.

Oricum, oricate punti se construiau, ramaneau mereu pe celalat tarm.