Când termin de citit câte-o carte, parcă mă sfârșesc și eu, odată cu personajul sau acțiunea. Mă consum un timp mai lung după ce închid coperta. O agonie. Apoi ii dau cu Google, Wiki, Facebook, în căutarea obsesivă a ieșirii din starea aceea.
Am ramas singură pe scena sau în fața ei, actorii s-au dus dracu’ în cabine, poate deja ling gurile unor pahare cu alcool. Autorul e pe o plajă, se arde, la soare. Ori crește albine, la țară. Si eu, fucking lonely, în semi întuneric. Mă scoate portarul cu japca din decor, tot nu înțeleg unde mă aflu acum, la finalul acesta !
Mai știți cum e când renunțați la cate o iubire mare? Chiar si la una mica. La cate-o dependență? La fel si cu cărțile astea, cu unele, că nu-s toate bune, slavă cerului! (S-ar alege prafu’ de noi daca n-am avea parte si de alea nasoale!)
De aia mie îmi place sa citesc mai multe, de-o data! Sa nu dau in boale.
Așa, cu mai multe, pui mâna ba pe una, ba pe cealaltă. Te supăra una, te duci la a doua, la a treia. Când o termini, ai mereu spre ce sa te îndrepți. Nu riști să rămâi singur.
Dar acum ce-am făcut? N-am avut eu de treabă si din două mișcări m-am trezit la ultimul rând, la ultimul punct. Vorba lui Morrison: this is the end, nah-nah-nah-nah, the end.
Știți că nu mă pot băga într-o altă relație, cel puțin pentru o vreme? Știți? Nu pot sa concep un alt autor! Nu pot!
Si voi mânca iar multă ciocolată.
Și voi bea niște pahare de vin, multe zile, de acum încolo! Parcă mai era…
luciabordeianu 
Lasă un comentariu