Generatia noastra vidă, aridă,
prinsă intre file capsate, in dosare cu sine purtate
intr-o geantă de piele, de-o fată pe tocuri,
pe-o stradă inaltă din centrul cetatii,
unde mai toti ne strangem sa strigam lozinci
impotriva autoritatii
si a zidurilor inconjuratoare,
de care, ametiti, in sevraj, ne izbim,
indiferenti la cata durere ne doare,
pentru ca, arizi, noi nu mai simtim nici un simt
si muscam mai tare cu dintii,
pana la sange…
Unde se frange destinul, unde au insemnat ei declinul?
Si diagnosticul, psihiatrii unde l-au pus?
Pe birou, langa o cană cu cafea caldă
sau indosariat in biblioraft
sau arhivat in folder, in cloud?
Pe noi toti, apucatii din strada cetatii, unde ne-ati dus?
luciabordeianu 
Lasă un comentariu