luciabordeianu

Vei primi un mesaj de bun simț cu „la mulți ani!” . Poate chiar de ziua ta, daca se concentrează puțin să își amintească o anume zi din noiembrie. Daca nu, va fi oricum o zi in jurul  zilei tale, mai in față sau mai in spate.  Vei simți gust amar pe limba uscată. Vei derula rapid câteva secvențe ale unor zile de-ale tale alaturi de el. Sunt acolo chiar si momente penibile, spre exemplu acel trandafir pe care l-ai primit zâmbind, deși ție nu-ți plac florile moarte. Proasta aceasta idee, cu flori ucise toamna, când toate mor sau paralizează sau amorțesc sau se usucă iar tu nu. Tu ai parca si mai multi ani in față, sa te duci cat mai in viitor, de unde să privești contemplativ întregul tablou.

Și?

Si apoi vine un nou an. Nu al tau propriu-zis. E anul lumii, insa fiindcă si tu faci parte din ea, vei primi un nou email message. De această dată fără dubiu asupra zilei. Ce naiba, toți știm când e noul an!

Send.

…

Inbox:

Iar bei sau fumezi fara mine. Ți-ai mai închis si telefonul să nu te găsesc.

Si pe unde umbli? Am trecut pe la tine și nimic. In ce vizuină te-ai ascuns de data asta?

Ești macar in țară?

Da un semn!

T.

…

Tudor, sunt ok. Sunt in țară.

Știi și tu cum e uneori. Efectiv ti se rupe de ceilalți si vrei sa te rupi de ei. Dar iata-ma conectată virtual și vizuina mea e deconspirată. Atât timp cat am laptopul cu mine si legătură la net, nu pot sa ajung prea departe, nu? 

Deja am primit mesajul de bun simț, cu câteva zile înainte. Și-a luat o casă noua, va fi ocupat cu mutarea si s-a gândit că va rata ziua. Căcat!Nu mai știe ziua. Totuși, n-a uitat luna.

Promite-mi că nu îmi scrii peste 2 zile! Si fara trandafiri!

Send.

…

Inbox:

Despre cine vorbești? Îl cunosc? Ma faci gelos?

T.

…

Da. L-ai întâlnit demult.

Nu.

Ne vedem peste câteva zile, daca nu ai planuri făcute deja.

Marea e mai frumoasă acum.

Send.

A leaf hit my face skin.

Or maybe…

Did she try to kiss me?

Or maybe…

The tree, from which she broke down,

I believe he knew some about me.

The tree , he knew I love to hold

lonely trees into my arms,

when rain comes,

in autumn.

M-a lovit o frunza peste obraz

Sau poate…

A indraznit sa mă sărute?

Ca poate…

Copacul de care s-a rupt,

cred ca stia despre mine cate ceva.

Știa copacul ca-mi place sa tin

copaci singuri in brate,

cand ploi vin,

toamna.

Cand treceam, de-odata cu soarele, spre apus,

dar el o lua mereu inainte,

lasand dare pe sus, deasupra,

pe mine in urma,

pe asfalt cu borduri erodate, tocite,

timpul se sfarsea,

zdrobit de asfalt.

Undeva, Vestul se unea cu Estul,

axele se impleteau, in afara sferelor matematice, fizice.

Se conjugau, in afara timpurilor gramaticale,

verbe motrice.

Si toate acestea se intamplau cand treceam mai aproape, spre tine.

Ramaneau dare pe-asfaltul cu borduri erodate, tocite

si eu ramaneam pe o axa cu timpul,

zdrobita.

Marea se linge cu malul,

fac schi pe nisip cochilii de scoici, melci.

Balesc alge, negre de pofta la picioarele mele,

amintindu-mi de sushi cu peste ori fructe,

la caserola din market, pe-o banca libera, langa canal.

De mal, se tineau strans lipite, luminate pontoane,

ce radeau, tresarind val dupa val.

Mirosea a oras plin cu oameni, nu ca aici.

Nici nu stiu cand s-a-ntamplat, pe unde-am umblat, pe ce strazi…

Prin mintea mea sau pe marginea apei?

Pe tarmul asta miroase a moarte scursa din cochilii slefuite,

scuipate.

nu penduleaza intre.

nu intreaba: iubire sau ura?

nu-si musca din gura, pana la carne.

uscati si goi, alti oameni,

in doi se trezesc, se privesc in oglinda.

fara urme framantate pe perne,

pun de cafea la filtru,

fara zahar.

din zori, pe geam, ninge prin intuneric cu fulgi grasi, albi.

in acest inauntru, cum este, in fiecare iarna e cald.

cafeaua in ibric fierbe cu toti dracii din iad,

fumul aluneca cuminte pe buze ,

obtuze texte in presa online.

Tigara mea in pizda asta de vreme! Ploua de o saptamana. Te orbeste ploaia asta marunta si cleioasa, iti fura mintile si le duce la mama dracu’.

Ma uit la degetele mele boante si ia ca mi-a sarit deja oja de pe-o unghie. Poate am zgandarit-o eu nervos si nu mi-am dat seama pana nu am zarit degetul lipit de tigarea uda. Si-asa imi place sa-mi fac unghiile! Mai da-le-n!

De cand m-am apucat de rulat, fumez mai putin, nu fiindca mi-as fi fixat o tinta, pur si simplu s-a intamplat. N-as vrea totusi sa alunec in zona ”aia”. Fumez de cand ma stiu (eh… de cand ma stiu asa cum sunt) si nu am nici un plan sa schimb situatia.

Cand ploua si toti se strang in ei, prin case, birouri, mall-uri, mie-mi vine sa o intind pe strazi, eu cu dementa mea, tocmai fiindca nu e nimeni, doar cate-un ratacit, prins la o adresa gresita. Si masini. N-am invidiat niciodata soferii din masini, cand o dau cu viteza prin ploaie. Ce-i asa tare? Hai aici, langa mine, sa vezi viata! Murati pana la piele, tragand cu sete fumul dulceag in plamanul ce respira aerul umed, pufaind printre aburi.

Aaah! Mi-am amintit ce mi-au zis astia de la redactie, ca vor sa dea o lege si pula fumat in baruri, cluburi! La birou? Niet! La restaurant, cu femeia? Nein!

Pare incredibil sa ne adaptam la ce ne pregatesc astia, insa nu ne-am adaptat noi la atatea? Nici moartea nu ne creaza noua disconfort, da’ de unde o lege amarata si o ploaie nesfarsita, in care imi tot consum bricheta aprinzand chistoace?!

– Mmdah! Alo!

-Hai salut!

-Ah, drace, tu esti? Ce faci?

-Fumez. Tu?

-Ce dracu sa fac? Cu treaba pe aici. Clienti, tichete, prosti! Lasa-ma pe mine, zi-mi de tine: de ce ai sunat? Problems?

-Nu, nici o problems. Doar asa, sa iti iau pulsul si sa iti spun ca aici ploua in draci de saptamana trecuta, a dat si in weekend de nu se mai termina! Si uite-am iesit sa fumez o tigare, ca inauntru e tambalau. Afara imi mai dau si eu un reset.

-Hai ca ies si eu la una. Mai stai cinci minute?

-Da. Nu e nimeni cu ochii pe mine. Bai, pe bune! Puteam s-o storc. Nu ploua tare, dar e umezeala de aia de iti intra la oase, ca la noi.

-Aham. Si aici. Ce vrei? Octombrie.

-Mmda…

-Si ia zi! Ti-e dor de mine?

-Primul gand e la futut, cand vad atatea precipitatii la meteo. Aia cu dorul… Las-o mai moale!

-I-auzi!! Sa imi mai spui cand ne vedem! Am un drum cam intr-o saptamana. Faci programul? Poate gasim si vreun eveniment, undeva sa iesim sa vad cat mai tii. Ultima data te-ai prapadit dupa doua beri. Ai nevoie de antrenament, sa-ti intri-n forma!

-Ma gandesc. Imi intind antenele.

-Hai ca intru si eu. Ia zi-mi: mai umbli cu fraierul ala? Cum ii zicea? Ceva cu T.

-Why?

-Eh why! Ca sa stiu cat te am pentru mine.

-Pfff! N-are treaba! Pentru noi timp e. Dar ca sa dormi mai linistit la noapte si sa nu imi tii grija: nu mai sunt cu fraierul ala cu T. S-a intors la relatia lui stabila si functionala.

-Soarta!

………………………

Multumesc Paul Suciu pentru acord citare.

Pe un raft, printre carti, sunt o carte cu file neintoarse.

Neatinsele mele cuvinte, crescute  din semne negre, inchise.

In falduri roase pe poale, putrezesc alte carti,

anorganice hoituri.

Morti, scriitorii, poetii rasufla duhori.

Imprejur, creatori cu minti inca lucide, cuprinse intre scanduri,

alfabetic asezati in linii drepte, blestemati sa astepte etern.

Sunt atatea cuvinte in lume si atatia porniti sa le semene!

Mai putini ursiti sa le stranga…

Ingropata adanc, intr-un colt, pe un raft, sunt o carte.