Era ca si cum primavara nu ar fi vrut sa o las niciodata in urma.
Pe urmele mele se sfarsea, cu unele drame planse,
sfasiate in dare tulburi de ploi, prelinse pe sticle si-asfalt.
Dar eu eram atat de tanara!
Atat de vie!
Imi amintesc ca nu-mi pasa niciodata de mine, nici de June sau de ceva anume…
Si insemnam zilele petrecute, in piele, ca sa le inchid inauntru,
in minte.
Timpul le-a ros chiar si-asa.
Despre viata am invatat pe de rost.
Pe tine, insa, nu te cunosc, June!
Nu stiu cand vii.
Nu ramai.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu