Pana la capatul lumii si inapoi,
nu ne-ajung anii, nu ne prind.
Am ridicat muntii, am sapat prapastii adanci pentru intunecate mari,
in care ne-am aruncat ca nebunii!
De atata departare am lasat sa ne stergem, lasi.
Nu mai stim incotro sa fugim, e scurt pamantul iar catre luna
sau alte stele pale, planete secate n-am gasit inca drumul,
niciunul.
Dintre noi, doi sigur alergam cat mai departe de moarte.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu