L-am intalnit azi pe Cioran, in linia opt.
Nu stiu de unde venea, numai directia spre care mergeam.
Strabateau luminile noptii pe geam, se scurgeau inspre mine iar eu
strabateam randuri.
Amestecate, incurcate, inecate in idei rasarite naiv dintre colturile-n colt ale mintii fierbinti.
Alunecam, pierdeam, gaseam, reveneam.
Reclamele noptii se scurgeau repetat, ca refrenul unui hit prost, dar indelung promovat.
Eu insami repetam, inganam, obosind.
Cioran, in linia opt, ma citea ca pe-o carte, de departe.
Adica la doua randuri in fata, pe dreapta.
In sfarsit! mi-a strigat. Te-am gasit!
Iar eu: Am auzit de tine in liceu. Erai tipul ala in top ten, number one.
Nu te-am zarit niciodata!
Draga Cioran, n-aveai cum! M-ascundeam.
Ma cunosteai, deci? Pe acel Eu, acest number one?
Nicidecum! Refuzam.
Si-acum?
…
In linia opt, dialog tacut printre prea multi vii morti.
Multi tineri cu prea putin monolog.
Putini sinucigasi, putini alesi.
Prea multi vii,
de unde-or fi si de ce sunt?
De ce incrucisez idei cu rand, pe rand, in gand?
luciabordeianu 
Lasă un comentariu