Vom porni curand la drum lung.
Drum nesfarsit , cu unic inceput, insa fara sperat final.
Si fiecare destepare in zori e framantare, initiere treptata.
O rupere repetata, ca urme de lame lasate in adancuri, pe piele,
aici mai proaspete, moi, sangerand, incolo mai sterse, uscate, secate.
Ochii goi se umplu cu ceata rasarita din noaptea trecuta, pe dealuri.
Sunt brazi izolati, ramasi santinele.
In bratele lor verzi ne vor primi inapoi, peste ani.
Sunt fumuri ridicate din hornuri, amestec cu cel al tigarii,
Miros de lemn- iarba cu descant de vraja lumii moderne,
de care nu mai am cum sa m-ascund inauntru.
Vom pleca intr-o zi intr-acolo, dar oare nu am ajuns a-co-lo deja?
Cu fiecare desteptare, o parte din noi, rupta, se lupta, departe, departe.
Ne vor mai recunoaste la anul aceste carari aceste picioare, desculte, precum ochii goi,
care se umplu?
luciabordeianu 
Lasă un comentariu