Din capatul opus razbate spre mijlocul holului lumina unui bec economic. Cand urc scarile pana la etajul unde se afla camera mea, ma impiedic mereu de ultima treapta, fiindca uit ca se afla acolo. Imi zic in gand ca data viitoare voi acorda atentie si celei ultime trepte, pe care nu o zaresc niciodata din simplul motiv ca administratorului nu ii pasa si de acest capat de hol, unde becul s-a ars inainte sa sosec eu sau poate chiar in ziua in care am ajuns. Ca sa vezi ghinion!
In unele nopti, cand sunt sigura ca toata lumea doarme, imi trece prin gand sa deschid usa pe furis, sa trec usor spre capatul luminat, sa fur becul, ca sa nu imi stric varfurile pantofilor in treapta de care uit permanent. La dreptul am observat deja de ieri o zgarietura ce nu se mai poate masca cu crema, cu nimic. Am incercat si arata in continuare ca o rana deschisa, dar ma fac si eu ca nu vad. Totusi am inteles ca multa lume este foarte atenta la astfel de detalii, la gulere, pantofi, la culori si la cum iti tii mainile in timp ce discutati despre vreme sau despre scumpiri. Mie uneia nu mi-a pasat niciodata prea mult de perechile mele de pantofi si daca le-am clasificat in doua categorii, bune sau rele, am procedat astfel doar pentru a stii cu ce sa ma incalt atunci cand ploua. O pereche buna de pantofi este aceea in care nu te ineci dupa o torentiala, vara.
……………
luciabordeianu 
Lasă un comentariu