luciabordeianu

De fereastra mea s-au lipit, natural,

3 blocuri, 2 antene, cateva zeci de balcoane

si, aferente, cateva sute de oameni.

Prin ferestre ma privesc, extern,

oameni din balcoane de blocuri cu antene

intinse spre cer.

Mai sus de acele suprapuse etaje,

ce viseaza de-o viata la zgarie nori,

se-ntinde pata mea de albastru-gri.

Supra-urban, am spatiul meu aerian,

o zona aprobata ierarhic, de zbor.

Coloana mea din atmosfera,

cu trafic general sau operational,

prin care tind sa ma ridic, respir,

trairea mea in virtual.

Intr-o zi ai hotarat si-am devenit prea mult,

din ce-alegeai sa definesti trecut.

Era-ntr-o zi de iarna…

In haina grea m-am strans, din ce in ce mai mica.

M-am transformat treptat, pana la punct.

Si dupa punct, am disparut.

Din viitor, prezent si din acel trecut,

M-am anulat.

Era-ntr-o zi de vara…

Din capatul opus razbate spre mijlocul holului lumina unui bec economic. Cand urc scarile pana la etajul unde se afla camera mea, ma impiedic mereu de ultima treapta, fiindca uit ca se afla acolo. Imi zic in gand ca data viitoare voi acorda atentie si celei ultime trepte, pe care nu o zaresc niciodata din simplul motiv ca administratorului nu ii pasa si de acest capat de hol, unde becul s-a ars inainte sa sosec eu sau poate chiar in ziua in care am ajuns. Ca sa vezi ghinion!

In unele nopti, cand sunt sigura ca toata lumea doarme, imi trece prin gand sa deschid usa pe furis, sa trec usor spre capatul luminat, sa fur becul, ca sa nu imi stric varfurile pantofilor in treapta de care uit permanent. La dreptul am observat deja de ieri o zgarietura ce nu se mai poate masca cu crema, cu nimic. Am incercat si arata in continuare ca o rana deschisa, dar ma fac si eu ca nu vad. Totusi am inteles ca multa lume este foarte atenta la astfel de detalii, la gulere, pantofi, la culori si la cum iti tii mainile in timp ce discutati despre vreme sau despre scumpiri. Mie uneia nu mi-a pasat niciodata prea mult de perechile mele de pantofi si daca le-am clasificat in doua categorii, bune sau rele, am procedat astfel doar pentru a stii cu ce sa ma incalt atunci cand ploua. O pereche buna de pantofi este aceea in care nu te ineci dupa o torentiala, vara.

……………

mi-am tatuat, pe degetele drepte, cuvinte,

sa imi aduc aminte, de uit

de mine.

rotunde litere, subtiri, negre, venine,

sa le transform, din gand.

injuraturi, juraminte, descantece, incantatii, blesteme,

nu sunt, adunate, puternice

ca ale mele aceste, alese anume, cinci cuvinte.

ma dor cinci degete drepte si semnul infinit din minte.

tatuajul se simte prin piele, din ce in ce mai adanc.

negru-venin, imi curge prin sange.

se scurge din gand, cuvant cu cuvant, dupa cuvant…

ma dor, imi e dor.

sunt: eu si tu,

in royal room.

hotelul e aproape 100% ocupat,

dar s-au pastrat cateva camere,

pentru situatii neprevazute,

persoane, personaje sosite

dintr-o lume sau alta,

de pe o alta indepartata planeta,

de pe o moarta cometa de gheata

ori dintr-o alta viata.

oricum, ele vin de departe!

da-mi, te rog, un foc si-o tigare!

da muzica aceea, din boxe, mai tare!

vorbeam, asadar, de cazare, la munte.

totusi avem si oferte la mare!

cu sea view si mountain climbing,

cu sea sau sky diving…

in mintea mea, sunt eu.

si tu.

in royal room.