De foarte multe ori il asteptam la poarta liceului lui. In drum spre casa, faceam un ocol pe Bulevardul Cuza si ma opream la iesirea elevilor, unde, de obicei, dadeam nas in nas cu Gupa, atunci cand nu dadeam nas in nas cu el la portile liceului meu, cand o astepta pe T. In acele zile plecau impreuna, pe alte strazi, pe alt bulevard si eu imi vedeam de traseul obisnuit, pe Cuza. Ieseau multe fete, dupa ce se suna. El nu se grabea niciodata, chiar daca stia ca il astept. Nu se grabea nici cand il asteptam amandoi, eu si Gupa. Il zaream coborand treptele late si lungi din spatele cladirii, dupa ce se strecura pe poarta mare care dadea in curte, ce aducea, dupa parerea mea de atunci, a curte interioara de inchisoare. Isi tara picioarele plictisit, cu un rucsac aproape gol atarnandu-i pe umar. Dar ii placea sa poarte geaca de piele neagra si blugii stramti de care atarnase un lant, iar de capatul din spate al lantului, cheile de la apartament si un desfacator de sticle. De cele mai multe ori Octavian era singur acasa fiindca parintii lui, chirurgi amandoi, se mutasera, inca inainte de nasterea lui, in spitalul judetean, in acelasi cartier, peste drum de bloc. Uneori veneau sa se schimbe, poate sa manance ceva impreuna cu fiul lor , sa verifice ce mai face si sa bifeze intr-o agenda fictiva ca si-au facut datoria. Asta se intampla intre garzi sau in pauzele dintre deplasarile pe care le faceau pentru specializari si cursuri, in Bucuresti, la Cluj, Iasi sau in afara tarii. Octavian le cunostea foarte bine programul si stia din timp cand urma sa apara ai lui.
In unele nopti, stand intinsi pe jos cu ochii in tavan si ascultand balade rock (jurand ca n-o sa ne afle cineva), ma gandeam ca trebuia sa se simta foarte singur cu viata aia si ca, desi la prima vedere orice tanar si-ar fi dorit sa fie in locul lui, eu una ajunsesem sa nu il invidiez. In unele nopti am ramas cu el mai mult fiindca imi parea ca se simte foarte singur si chiar imi era mila. Eu nu i-am intalnit niciodata parintii, nici pe sora-sa, studenta la medicina. L-am intrebat pe Gupa si nici el. Dar ca sa ma intepe, ca de obicei, mi-a soptit la ureche ca poate aranja sa ajung la spital, pe sectia chirurgie, daca tot eram atat de curioasa.
Stii tu, curiosii mor repede.
Placa asta mi-o punea de cativa ani, de ma plictisea.
…………………………………………………………………………………………
luciabordeianu 
Lasă un comentariu