Vaietul vanturilor, cand dansau printre stancile de pe creasta, nu o impresionau. In schimb existau sunete, care razbateau dincolo de peretii grosi din lemn zdravan secular, acoperind sfaraiala si pocnetele bustenilor din soba. Ii ridicau perii de pe brate, asa cum coamele lupilor se scoala, uneori. Salbaticiunile alea treceau incolo si incoace, noaptea. Sandor a incercat in doua randuri sa o invete sa traga cu pusca, chiar si in sus, aiurea, nu doar spre tinta, insa reculul o zdruncina de fiecare data si in ochii lui de padurar de-o viata de om, ea parea un caz pierdut.
-Tu n-ai sa tragi cu pusca niciodata, domnisoara! Asculta la mine: niciodata!
Si continua singur, in barba: ”E o mana de om, ce sa-i ceri?”
Dar si pentru situatii de-astea era pregatit. Avea proceduri.
-Iac-aici un stoc mare de petarde si artificii. Nu e mare scofala sa le folosesti, chiar daca e pentru prima data. Nu sunt ele legale, dar ce n-avem ce face!
Si-atunci cand urletele vii din padure acopereau orice altceva, mergea la lada de la intrare, ridica capacul, numara cateva petarde si doua artificii. deschidea ochiul de geam ce dadea in spatr si le arunca cu toata puterea. Apoi se retragea in adapost. Rula o tigare si o aprindea, ascultand atent cu urechea. Cateva ore urma sa se lasa linistea, cat ii trebuia ei sa atipeasca. Si daca ma tarziu, reinviau, poate nu avea sa le mai auda, daca somnul si visele in care se cufunda erau adanci.
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
luciabordeianu 
Lasă un comentariu