Iubesc tara asta. Nu stiu de ce. Nu stiu daca iubirea mi-a transmis-o bunicul, cu toate povestile lui de pe front si bunica, care gonea iarna din casa, la inceput de martie, printr-un fel de descantec. Nu stiu daca mi-au bagat-o-n cap comunistii, cu miturile lor nationalist-propagandiste . Ma gandesc ca si ai mei au partea lor: iubesc locul acela de unde vin, fiindca ii iubesc pe ei. Si peste curge Dunarea, cu miros namolos. Tantari indraciti, ciulinii amarui si praful uscat. Slanina din Ardeal, tuicile si palincile incercate, sarmalele cu varza murata si pestele in saramura din baltile Brailei, cu salcii gaunoase si picuratoare. Potecile in urcus, pe sub umbra brazilor. Zmeura din cosurile muntencelor. Flori de camp.
Sor-mea si frate-miu traiesc de cativa ani in vest. Eu am ramas.
Dar uite ca se implineste o luna de cand C. mi-a spus ”Stii la ce m-am gandit? Sa plecam din tara.”
Asezasem pe fata de masa doua strachini de lut, sa mancam. Nu era inca miezul noptii, ne intorsesem de la serviciu si ne pregateam sa mancam. Daca ne-ati cunoaste, daca l-ati cunoaste pe C, nu ar trebui sa va explic de ce m-am oprit cateva clipe si l-am privit pe ascuns. O vreme nu ne-am mai zis nimic.
Trebuie sa intelegeti ca eu cred ca C iubeste tara asta mai mult decat mine.
”Ok. Plecam.” Si ne-am ales o tara.
Intre timp am fost la mare, impreuna cu fiul meu, de 13 ani. Eu am mai schimbat un job. Al treilea in acest an. Am trecut printr-o experienta chirurgicala, fara sa dam spaga la medici si asistente. Am platit chiria si facturile. Am inceput sa citesc alte doua carti, cum obisnuiesc. Incerc sa imi transfer copilul la o scoala mai buna, urmand meticulos pasii birocratici, legali.
C. rezista inca in 3 schimburi. Fiu-miu compune versuri pe hip-hop.
In weekend mergem la Amural.
Nu am ajuns in Piata Victoriei pe 10. Am ajuns la Prefectura pe 11.
Aprindem TV destul de rar, pana in septembrie, cand se va intoarce tata de acasa. Lui ii place sa fie la curent cu evenimentele. Din fericire, prefera sa urmareasca orice turneu de tenis, asa ca nu e totul pierdut.
Nu stim mai nimic despre Suedia. Dar pe 23 august 2019 vom fi acolo si va voi povesti care e treaba cu scandinavii aia blonzi.
23 august…
P. S. pentru fiul meu:
Draga Eduard,
in secolul trecut (da, da, ala in care m-am nascut eu), pe 23 august 1944, s-a petrecut un eveniment foarte important in tara noastra. Iar dupa vreo doua luni s-a nascut tataia T, dar bunica l-a declarat abia spre sfarsit de noiembrie, fiindca erau vremuri grele pentru ei.
Uite aici un link:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitura_de_stat_de_la_23_august_1944
Insa vom mai vorbi despre toate acestea.
luciabordeianu 