-Stii de ce imi ia prea mult timp sa termin de citit o carte? Am stat asa si m-am tot gandit. Am avut cand. E timp. Cred ca nu imi vine sa ma despart de personajele mele. Si ca lungile pauze de lectura, ani intregi, au legatura cu evitarea de a ma implica. E ca si cum mi-ar fi teama sa leg ”relatie” cu personajul si stiind ca voi ajunge in final sa ma implic prea mult pentru o simpla citire, tind sa ma opresc. Si dupa ce trec cativa ani, ma trezesc ca sar ca din cer intre filele unei carti si acolo… hmmmm! Ce bine e!
– Mda, te inteleg. Adica nu stiu.
Bem cate o bere. Printre copacii raspanditi prin gradina transformata in terasa sau ceva asemanator nu razbate zgomotul traficului de dupaamiaza, care sugruma centrul orasului. Nu e foarte cald. De obicei ma scurgeam de caldura cand ajungeam vara aici. Aveam parul mereu ud, pe jumatate. Acum e chiar bine. Am simtit cateva adieri printre trunchii plopilor iar pietrisul de la picioare imi tine racoare.
-Eu nu sunt asa. Eu bag carte dupa carte, dupa carte si tot asa. Si nu stiu cum mai e fara. Nu cred ca as putea sa fac pauze, nici macar de doua-trei zile. Adica si cand merg in Vama si stiu ca ma fac praf, am dupa mine ceva. Trebuie! Si o pagina ma satisface daca nu se poate mai mult.
Concluzia: problema era la mine. Si cand ma gandeam la carti imi venea sa rad in hohote. Cam asa era si cu barbatii din viata mea. Ciudat…
-Ce mai citesti?
-Hei, ti-am zis ca nu sunt cel mai bun partener de discutii in privinta asta. Ma consider aproape analfabeta. Dar fie! M-ai nimerit intr-un context deosebit. Henry Miller.
-Ah, da? Pe bune? Si iti place? Mie mi se pare dubios tipul. Adica, da e Miller, dar nu mi-a placut. Am incercat si cred ca nici nu am terminat, Tropicul Racului.
-Nu am citit mult. Am inceput una asa, la plezneala. O avea prin biblioteca si am zis: asta!
S-a nimerit sa fie Henry Miller, Primavara Neagra. Nu stiu daca imi place sau nu. Nu stiu… pe mine ma face sa rad! Si asta inseamna ceva… Prea putini reusesc sa ma faca sa rad.
Am zambit.
-Celine ai citit?
-Nu. Nici nu am auzit de el.
-Celine e … misto! Ar trebui sa incerci. Macar o data.
Nu stiu daca eram ametita de la a doua bere sau chiar mi se ascutisera simturile, dar printre plopi a trecut un iz de iarba arsa si am tresarit. Am zambit sau ranjit, asa cum mi se intampla de fiecare data cand ceva inofensiv si interzis se petrece in preajma mea.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu