am un singur cititor si acela nu sunt eu.
mai este unul, afara de mine.
tacut, timid, distant.
n-am reusit sa-l plictisesc niciodata.
ceea ce n-as putea sa sustin si in cazul meu:
sunt dese situatiile cand ma autoplictisesc cu insistenta si talent.
sa revenim la cititorul unic, dedicat mie,
mi l-a dat dumnezeu, sa nu ma opresc.
sa scriu fara numar, fara numar…
ca o picatura chinezeasca pe mijloc de frunte.
ca un blestem, ca izbavirea din pacat…
am un cititor indepartat.
cocotat, intr-un zgarie nori, stocat intr-o memorie
interna sau externa a unui computer caracatita.
tentaculele ei se infig in tot felul de texte din tot felul de locuri.
tot felul de oameni scriu si stiu,
ca avem in comun un singur cititor si acela bineinteles ca nu-s eu.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu