– Asadar, povestea promisa?
El aseza paharul cu grija, spre mijlocul mesei, un pion urias pe o tabla de sah nemarcata. Se distanta de masa, rezemandu-se de marginea scaunului. Desi incerca sa mascheze, miscarile ii tradau incordarea si cand incepu sa vorbeasca, vocea i se schimba din cauza unui usor tremur. Cam ce se intampla la inceputul interviurilor, gandi ea, insa sterse grabita aceasta observatie. Cateva zile ii era interzis sa priveasca lumea din jur ca pe o sursa.
-Povestea s-a sfarsit demult si a inceput in tara in care m-am nascut si am trait pana pe la douazeci si ceva de ani. Dupa ce am terminat Universitatea, am emigrat cu sotia in Canada. Am pus un punct intre viata mea de atunci si cea de acum. E o cortina pe care nu o dau la o parte decat foarte rar, cand merg sa imi vizitez parintii, cat inca mai traiesc. Pana aici nu e nimic deosebit de destinele altor oameni din tara mea. Foarte multi au emigrat si au lasat in urma trecutul. Unii nu s-au rupt de acel trecut si sunt in continuare legati strans, printr-un cordon ombilical invizibil, de tara mama. Altii l-au taiat cu furie, precum mine. Nu mai sunt obsedat de Romania si nu exista nimic sa-mi poata intoarce fata intr-acolo.
Cand te-am intalnit la receptia hotelului, mi s-a parut ca vad o fantoma. Fantoma unei iubiri adolescentine. Am ucis-o si ingropat-o, sa spun asa, poetic. Dar eu nu ma pricep la poezii, ea da. Stateai acolo, in fata mea, fara sa iti vad chipul. Iti miscai piciorul intr-un fel special si aceasta miscare simpla a deschis un tunel virtual spre trecutul meu, de unde au rasarit ochii, gura si parul lung ale acelei fete,pe care am iubit-o mult. Atat incat am renuntat la mine pentru ea. Apoi te-ai intors, dupa ce eu iti facusem deja loc sa poti pasi pe langa mine. M-ai privit scurt si mi-ai zambit amabil iar obrazul tau drept a sapat o usoara gropita. Sper ca nu ti se pare deplasat ceea ce iti insir aici. Incerc doar sa te fac sa intelegi cat de mult m-a afectat intalnirea cu tine, de am ajuns sa te abordez convins ca tu esti acea persoana din viata mea. Ti-am mai vorbit si in romana!
Roger zambi si ea rase.
-Elisa. Asta era numele ei.
-Mai stii ceva despre ea?
-Nimic. Am intalnit-o ultima oara cand ea avea saptesprezece ani si multe vise. Nu ma regaseam in nici unul dintre ele si nu aveam nici un drept sa i le curm.
-Cred ca ascunzi foarte atent aceasta latura destul de sensibila pentru cineva format in domeniul tau profesional.
-Intr-adevar. Doar pe acest subiect.
Roger isi indrepta spatele si se intinse dupa pahar. Bau hotarat si ii propuse partenerei lui o iesire pe plaja.
-Fumator, nu?
-Da.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu