The scientist and the addicted writer

– Un scriitor, unul care scrie si isi spune lui insusi scriitor, nu e niciodata prea zdravan la cap. Medicina ar putea sa-i adune si sa ii foloseasca drept cobai pentru studii in folosul umanitatii.

-Uat za fac? Stai! Staaaai… unii care-si spun sau cei care sunt? Despre aia consacrati stim, credem ca stim. Biografii astia mani…pula…tori.

-De aia care-si spun. Aia care sunt. Hai da sticla aia aici langa mine! E mai in siguranta departe de tine si tu cat mai departe de ea.

I-o imping usor cu talpa. Sta rezemat de peretele din fata mea. Pe obrajii lui si pe perete tremura galbene flacarile hiperbolizate ale lumanarilor insirate pe jos. Ne exorcizam in noaptea asta si in zori vor iesi toti dracii din noi. Imi frang gatul de marginea canapelei sa tintesc tavanul. Aceleasi flacari danseaza si acolo, pe sus. Oftez sau vreau sa strig ceva, dar e mai mult un scancet de neputinta. Cum naiba am ajuns sa scriu?

– Stiu vreo doi medici… au facut medicina. Pe neuro sau pe psihiatrie, nu m-am interesat niciodata pe ce au ajuns mai exact. Ii stiam candva, vreau sa spun. Acum fiecare e cu pizda masii. Eu la balamuc, ei cu cheile portilor. 

-Data viitoare aleg eu ce sa bem. Vodka asta nu intra prea bine. Mai ai lamai?

Imi retrag ochii din tavan si dau aprobator din cap.

-Wait! 

… si sar in sus ca o maimuta eliberata dintr-un arc. Imi simt fata schimonosita si nu stiu sigur daca merg ca o balerina sau fac pasi de elefant.

-Vrei sa vin cu tine?

– Nope! Nuuuu. Pazeste iatacul domnitei de zmei! Vin imediat, dar nu te uita la ceas. Am prostul obicei sa intarzii. Dar vin. Mereu vin, chiar si mai tarziu.

Maaa’m! Cuvintele astea din capul meu par sa parcurga o calatorie istorica, cel putin din antichitate catre prezent, pana reusesc sa le scot afara printre dinti si buze, impingandu-le fortat cu limba. Ah, limba, da, cu miscarile ei de sarpe! Am chef sa fac ceva cu limba. Ma aplec peste el si i-o bag printre buze. Au gust amar de tutun, insa gura ii e uda si dulce. Ma scurg pe langa perete, ma furisez in intuneric, cobor scarile circulare, intuind marginea treptelor inguste. Offf! Prea multe etaje… Sa se faca doar case fara etaje!

Nu stiu cat timp real mi-a luat sa ma intorc cu doua lamai si un cutit. El statea cu picioarele adunate in pozitie lotus, sprijinindu-si o falca in mana stanga si facand cercuri pe lemnul podelei cu degetul aratator de la cealalta.

-Ce desenezi?

-Infinitul.

-Hmmm. Faci o tigare? 

Ii arat lamaile.

-Pe care o vrei?

-Pe tine.