Fals!
Intre cer si pamant!
Mersul meu e adanc, fara toc.
Gleznele in asfalt par ca patrund,
Sparg cifrul chimic.
Din betoane udate de ploi, pe talpi, in sus, serpuiesc spre cer lumini,
joc de neoane stradale, pe pielea mea legata-n sandale,
goala pana mai sus de genunchi,
lucesc ca un peste la luna.
Intre mine si tine e mult, mai mult cer decat pamant.
Logica imi spune sa am mersul continuu.
Candva eu stiam sa zbor.
Insa, dintr-o zi fixata demult sau de ieri,
gleznele imi stau infipte-n asfalt, am radacini.
Am ramuri terane, care te-ating,
oricat de mult a fost creat intre noi, piatra, pamant,
udate in lumini astrale – stradale de ploi, lansate din cer.
Am ramuri terane, care te vor strans intre ele,
care ma dor.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu