Exista oameni frumosi. S-au dus, nu mai sunt. Insa au ramas aici, in mine, la fel de vii, senini, calzi. Zambetele lor, privirile albastre incruntate, mirate, ochii tristi-visatori ori veseli, le vad in fata mea, ca si cum ne reintalnim frecvent si stam la taclale, la o cafea sau un pahar de vin, cincizeci de vodka. Am apucat sa bem impreuna, asta ma alina. Si mai sunt tot felul de alte maruntisuri care imi mangaie dorul de ei. Am jucat baschet, beneficiind de indulgenta, fiindca la driblari eram cum eram, insa la ochire stateam foarte prost. Asa ca pasam. Am intins si tras de strazile orasului, razand si visand la ce vom face cand vom fi mari. Am invatat pasi de dans in ringul dintre catedra, tabla si banci. Eram subtire, mica si atat de usor de invartit pe jailhouse rock, hound dog… Am fumat, chiar daca asta ne omora si stiam. Stiam… Unii mi-au inteles dorinta de a porni sa descopar lumea. Unii au vrut sa plecam impreuna. Altii m-au lasat sa trag cu ochiul la teze la mate, schimb la schimb cu teze la romana. Cineva m-a batut cu mana pe umar prin curtea liceului, cand nu ma regaseam acolo si mi-a soptit la ureche Bacovia. Poate mi-au citit poeziile pe care le fluturam pe sub nas, prin baruri, cand chiuleam. Poate nu. Cu unii am scris texte si le mai pastrez.
Numaram anii… 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18… Unii s-au oprit in jur de douazeci, eu inca mai numar.
Am parul lung in amintirea lor, a mea. Si le-am promis ca nu ne vom plictisi, ca vom trai atat timp cat mai sunt in viata.
In lumea noastra, cineva mereu supravietuieste si trebuie sa ramana cat mai viu, pana la sfarsit. Legamant.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu