luciabordeianu

Pe spatele meu regasesti constelatii.  Da, da… Ma privesc in oglinda si, dupa atatia ani, imi dau seama ca acolo, pe spate, se afla o parte din univers. Nu a existat mereu, stelele au rasarit sub puterea razelor solare, in anii cand mergeam la mare. Pe umarul drept se foarmeaza un triunghi. Pe degetul mijlociu al mainii stangi am unul roz, din nastere. Pe cel al mainii drepte se afla un punct, un singur punct ce seamana cu toate petele de argint care ii acopera lui mainile si gatul. Suntem insemnati. Marcati.

A venit toamna in calendar. Poate unele dimineti sunt reci, poate mai ploua uneori, dar e inceputul unei toamne indiene. Vom bea vin rosu de Baragan, stors la mana, din struguri nohan, la douazeci si ceva de grade celsius in atmosfera. Atunci vom merge sa campam la poalele Fagarasului, stiu eu un spatiu in care simt ca trebuie sa ajungem amandoi, impreuna. E camp, buruiana cat vezi cu ochii, ici-colo cate un copac pitic. Vom astepta noaptea, nu vom aprinde lumini. Ne vom intinde sub cer si vom asculta greierii care isi canta ultimele concerte inainte de bruma ce ii va amorti. Sus vor straluci stele si voi afla povesti despre planetele sistemului nostru solar. Vom fuma pe rand.

Nu imi e foame. Mi s-a inchis apetitul cand am pornit sa ne vedem cu astia, pe la o terasa, nu ne-am inteles exact la care. Stiu cum e prin statiuni vara, la mare, multa lume, prea multa, insa am un talent sa ma orientez in orice teritoriu ajung, sa ma strecor printre oameni si fara sa ii ating. Nu ma pierd in nici un mod. E o ora la care vin valuri, valuri dinspre mare, mai arsi de soare sau nu, uzi sau uscati si tavaliti prin nisip. Cel mai mult ma innebunesc dupa grupurile ciudatilor. Cu cat sunt mai colorati in par, mai rasi pe vreo parte, mai gauriti de metale si tatuati cu diverse simboluri despre care abia rabd sa nu ii intreb ce stiu ei ca ar insemna, cu atat ata ma trage mai tare inspre ei. Trebuie sa tin pasul cu barbosul asta pletos care ma insoteste, asa ca nu obtin decat priviri intoarse si zambete imbibate cu alcool de fix cate zile se afla fiecare pe aici.

So vorbeste la telefon cand cu unul, cand cu altul. Eu n-am idee cine-s, cu exceptia ungurului. Abia astept sa il reintalnesc! Nu faceau parte din planul meu si ma intreb, cand ma impiedic cu dreptul in niste pietroaie pe drumul ce ar aduce, ca idee, cu o faleza, ma intreb… Cat timp sa le acord? Sigur toti se afla aici sa se distreze in ultimul hal, dar eu am o treaba. In plus nu vreau sa discut cu ei ce treaba. Ma incurca, dar hai, azi treaca de la mine. Prima seara e pentru orice va aduce ea. Let it be, vorba aia!

Am in fata mea trei necunoscuti. Retin doar un nume, al tipului care si-a comandat o vegetariana. Noi, ceilalti, dam cu prosciuto, salami, shaorme, carnuri din belsug. Inca o data, nu imi e foame. Preventiv ma indop cu jumatate dintr-o pizza. Inevitabil voi ajunge in locuri diverse, voi consuma bere si cine stie ce altceva. Ma cunosc. Nu duc mai mult de doua blonde la rand iar pe stomacul gol, probabil ca nici 250 ml. Bogo, veganul, poarta ochelari portocalii dubiosi, prinsi c-un cauciuc peste batic. Il inteleg. E sensibil la orice lumina. Nu ma inserez in dialoguri. So si Bogo se stiu de o viata, aialalti doi foarmeaza un cuplu. Ea e minora. Hmm, cam mare pentru o minora. Bogo insista pe subiectul asta si eu intreb:

Da’ cati ani ai?

17.

Ah…

Minorele nu au niciodata 17 ani la mare. Daca am face un sondaj de opinie ad-hoc, folosind pe post de camera un telefon vai de steaua lui, ca al meu, am afla ca minora, la Vama mai ales, inseamna intre 13 si 14 ani. Eu eram mai minora cand am plecat de capul meu, prin anii nouazeci si ceva. Ii fac un semn ok cu un deget. Apreciez.

Marea e undeva in dreapta mea, la aproximativ o suta de metri, o zaresc printre cei care trec incoace si incolo, peste nisip si printre umbrelele rare din stuf.  Nu ma cheama la ea. Nu ma duc. N-am venit pentru apa sau soare, oricata sanatate inspira.

Andrei e la fel. Toti trei suntem, cred. Pare ca ne-am vazut la o terasa in Constanta saptamana trecuta. Dar au trecut ani. Ii trag o palma peste frunte.

Ce faaaci drace?

Ce faci tuu?

Ne pupam in obraji. Asta o fac cu ardelenii. Nici cu sor’mea nu ma tuc, numai cu ei.

Adunam resturile de pizza, luam la pachet si plecam pe teren.

M-am decis sa ii ascult pe astia la noapte. Dar mai e pana atunci.

Trecem printre corturi, atenti sa nu aruncam cu nisip in insii intinsi pe jos. Ajungem mai aproape de mare. Unele umbrele au pozitii nefiresti.

Noi am gasit una vertical infipta, sub care ne-am strans mai multi, ciorchine, pe doua sezlonguri. So si Andrei isi beau cafelele, eu o blonda de 330. Ieri a plouat si la munte si la mare. Inca mai sunt nori, valurile ar ridica steagul rosu, dupa care ma uit, insa nu il zaresc nicaieri. Destula liniste cat sa le aud facand spume la mal.

Da’ ce zicea Focs ca vrei sa faci?

Focs e So. Vreau sa imi aprind tigarea, insa nu gasesc bricheta. Andrei strange mainile caus si aprinde un foc.

Fac niste cursuri online si trebuie sa scriu niste materiale despre categorii sociale defavorizate.

Nice! Si ce scrii din Vama Veche?

Mai nimic. Caut imigranti. 

Pai nu e nici unul aici.

Stiu. Dar asta e si ideea, ca nu e nici unul. Totusi in primavara au provocat o isterie in presa pe subiectul asta, ca vor face o tabara aici. Si dupa aia, liniste. Prea multa liniste.

Au vrut sa faca un cacat! Da, am auzit si eu. Am vazut la stiri, parca la Pro teve. Oricum, am fost de 1 mai aici si nimeni nu se stresa pe tema asta. Acum nici atat! Nu o sa gasesti nimic.

De aici trebuie sa pornesc, de la acest nimic. E doar manipulare. Realitatea e alta. Dar ca sa ajungi la ea, pornesti de la nimicul asta. Mai am o poveste din Harghita, o alta isterie creata in online si in presa locala. 

Pai si cum o sa faci? 

Habar nu am! Mi-am documentat situatia din Vama, insa nu am o idee clara cum voi proceda. Ma bag in seama cu lumea. As vrea sa ajung la unitatea aia pe care spuneau ca o amenajeaza sau asa s-a zvonit ca vor face. E mai aproape de granita.

So imi face loc pe sezlong. Dar eu nu am stare. Ma fatai inainte-inapoi, rascolesc nisipul umed si rece cu tenisii. Apoi trecem mai departe la celalat subiect, romii. Si cu ei am o treaba.

Aah, de astia iti pot spune eu! Sa vii la Reghin, gasesti o groaza!

Si toti au romii lor, constantenii, ardelenii. Dar nu dezbatem subiectul ca nu e timp. Eu rasuflu usurata, simtind ca as intra in contradictoriu cu oricare dintre ei. Trebuie sa ne tiram, ca ne intalnim cu ceilalti. Oricine ar fi.

Sedinta de redactie s-a terminat. Si berile, cafelele, tigarile.

Pe teren!

PS  pentru o mai buna intelegere, cititi, in aceasta ordine: Ziua intai, Si inainte de asta…

Si despre ce scrii?

Intreaba asta stand gol pe unul din scaunele din piele, urmarindu-ma in timp ce fac cafeaua. Stinge focul, mi-a spus mai devreme, inainte sa ajungem, inevitabil, in patul din dormitorul meu. Apa se racise in ibricul rosu, trebuia sa astept sa fiarba din nou.

Ah, nu stiu daca o bei cu zahar. Am pus deja…

Nu. Acum lasa asa.

Nu parea deloc interesat de cantitatea de zahar. Eu pierdusem sirul prafului de cafea pe care il aruncasem inauntru, cu gandul aiurea. Mirare ca nimerisem in ibric. Nu vroiam sa evit raspunsul, incercam sa aman. Cum sa explic?

Nu imi place sa discut despre ce incerc sa scriu. Nici nu stiu daca e scris pe bune. Le numesc exercitii.

Ascult.

Nu e vorba de superstitii. Nu sunt figuri. Doar ca ar trebui sa inteleg eu prima data ce dracu m-am apucat sa fac si inca nu stiu. Curge asa, pur si simplu, fara oprire. 

Aleg doua cani colorate. Lui ii torn intr-una roscov-transparenta. Frige. Ma asez pe un scaun, alaturi. Port o camasa lunga, larga, incheiata simbolic la un nasture, stramb. Ma simt mai dezbracata ca el. Ce poate fi mai gol de atat? Sub piele si carne se ascunde sufletul si nu imi place sa il expun. Dar nu fac asta in texte?

Iti voi spune pe scurt. E o tipa, Elle, care trece prin diverse experiente si se descopera. E despre trecut si prezent, uneori. Nu i-am hotarat sfarsitul, niciodata nu vad din prima ce urmeaza. Imi trece un gand, il vizualizez, il anim si ma trezesc ca nu pot dormi pana nu il transform in cuvinte.

Tipa aia esti tu?

Ce intrebare! Ce intrebare e asta? Imi aprind o tigare. Il vreau vulnerabil! Dintre noi doi, dupa intrebarea asta, eu sunt cea descoperita. Nu il pot lasa sa descopere prea mult din mine, cumva trebuie sa schimb aceasta situatie si il privesc direct in ochi, ca si cum nu imi pasa. Apoi cobor privirea rece pe pieptul lui, pe linia bratului cu care atinge cana fierbinte. O ridica, o duce la gura si bea. Ca si cum nu ii pasa de parcursul ochilor mei pe corpul lui gol. Insist. Cobor. Trag un fum si il suflu inspre el, incet, ca o pedeapsa. S-a lasat, dar rezista? Eu nu am cautat inca si nu am gasit raspunsul la intrebarea ”de ce?” de acum doua nopti . Asa ca fumez in continuare, aproape un pachet pe zi, mai mult ca in vremea cand aveam o cariera profesionala de aparat.

Uneori da. Alteori nu. Atunci e ceea ce nu am fost si nu voi fi vreodata.

Crezi?

Da. Poate. Nu sunt sigura. Dar acolo pot fi si ceea ce nu am fost, pot inventa orice, pot uita ce a fost realitate. Realitatea e dupa bunul meu plac si nu imi e teama. De fapt exista o teama…

Nu ar trebui. De ce te feresti? De ceilalti?

Nu, nu! Nu de ei ci mai mult… pentru ei. Nu stiu ce iti mai amintesti din noaptea aceea…

Imi amintesc totul! Zi!

Iti spuneam ca am impresia… Nu, nu impresia, o stiu! Daca imi creez in minte o scena, o situatie, ceva ce nu a existat inainte, ceva nou, la un moment dat dau peste ea. Aud o stire, aflu de la cineva o intamplare. Cam asa. E ciudat. Ma ingrozeste. 

Tace.

M-am gandit sa ma opresc. Nu pot. Nu pot, ma intreb, sau nu vreau? Ambele. Ma gandeam sa fiu foarte atenta la ce aleg sa scriu, dar asta e o porcarie! Daca incepi sa alegi ceea ce scrii nu are nici un sens sa mai continui. Trebuie sa curga. Sa fie firesc, nelimitat. E un cacat! Poate doar un cacat in mintea mea. Mai trecem si prin perioade de-astea, stii ce zic?

Cred ca ar trebui, uite, de exemplu zilele astea, sa te concentrezi pe scris. Fuck the rest! Fa ce trebuie sa faci, fa cunoscut necunoscutul! Cat timp il tii doar acolo, in cutiuta aia (si ma atinge cu doua degete pe frunte), noi nu vom sti. Nu bloca… nu te bloca!

De ce e totusi atat de usor sa comunic cu aceasta fiinta umana? Usor, adica mulat pe mine. Asta nu s-a mai intamplat pana acum. Acum, nedefinit pentru aceasta clipa specifica, cand stam in bucataria mea, in casa mea, care nu e chiar a mea, in orasul meu, care nu e tocmai al meu sau al nostru. Orele se scurg incet. Nu verificam ceasul. Timpul acestei zile e limitat pentru noi, insa nu ne vom opri aici.

Si ai scris si… despre mine?

Complicat. Is complicated. Despre el e complex si m-am oprit. Am alte povestioare cu Elle, de dinaintea lui, de dupa el.

Nu sunt pregatita sa scriu despre tine.

Poate nu esti pregatita pentru mine.

E valabil si in cazul tau, nu? Recunoaste, toate astea te-au luat prin surprindere.

Evita.

Mai faci o cafea?

Mai fac o cafea. Zahar, aceleasi cani.

Ma intreaba ai auzit de uroborus?

Il ascult fascinata, amestec in ibricul rosu. Incet, pregatesc licoarea. Imi revin in minte momentele pentru care nu am cuvinte sa le pot descrie ochilor vostri. Le caut.