Dintr-un motiv egoist l-am primit in viata mea. L-am atras sau a venit singur? Facea parte din ea oricum, din trecut. Ne revazusem de cateva ori pe parcursul a douazeci de ani, insa niciodata nu il desprinsesem de acel trecut sa il readuc in prezent. Mereu am vrut sa ramana acolo, fiindca reprezenta un inceput, un punct fix, un tarm de care ma despartisem intr-o zi. Si cand am lasat ca asta sa se intample sau chiar am provocat-o, s-a produs un dezechilibru. Exact ceea ce evitasem mereu, dezechilibrul asta! Regulile dupa care functionam s-au anulat si fiecare zi aducea ceva neprevazut. Dupa ce am realizat importanta lui si am trasat termenii in care trebuia sa se desfasoare relatia dintre noi, am facut ceva pe termenii aia! M-am pisat pe toate relatiile mele, pana si pe cea mai speciala si mai veche legatura pe care o imparteam cu altcineva, de dinainte sa il cunosc pe Tudor. Nu m-am pisat de tot, a fost surclasata, ceea ce nu mi-a trecut niciodata prin cap ca va fi posibil.
Ai spus sa nu fim aventura, dar uite chiar asta facem, nu?
Am spus sa nu fiu o oarecare iar asta sigur nu sunt.
Ne dezvirginasem unul pe celalalt. Nu am stiut asta douazeci de ani. Noaptea aia, netinand cont de ce prietenii distrugeam, pe cine faceam sa sufere din cauza noastra, o marcasem amandoi in minte, asa cum prinzi cu pioneza un post-it pe panou, dar il fixezi sus de tot, unde nimeni nu va ajunge sa il dea jos. Sub salcamii fosforescenti de acasa am aflat toate astea si radeam.
Serios?
Da. Chiar vorbesc. Nu stiu cum de nu tii minte. Sau nu am discutat niciodata?
Maam’! Nu imi vine sa cred! Eu stiam altceva atunci despre tine… adica…
Haaa! Stii ce imi placea sa arat tuturor.
Apoi ne-am scurs pe strazi, pe sub felinare scorojite, nereconditionate, prin fata vitrinelor ce pareau suspendate in aceasi bucla temporala din care rasarisem noi doi si sub ochii unor cunoscuti pentru care eu eram o necunoscuta. Ce convenabil sa fii necunoscut unor oameni pe care tu ii stii de demult! Esti actor intr-o piesa in care protagonistii nu te vad jucand un rol. Ne-am prins de mana si am continuat drumul, ca in dimineata aia de iarna a acelui an nou. Ne opream, ne cautam cu limbile gurile, ne strangeam in brate si ramaneam asa, privindu-ne in ochi, ca nu intelegeam ce vedeam. Si reporneam tragandu-ne de maini: hai, vino!
Eram beti. Am starnit haite de caini slobozi si pe cei prinsi in lanturi, in curtile pe langa care treceam. M-a ridicat in brate si am cazut spectaculos in mijlocul unei strazi largi, sub lumina portocalie a stalpilor ce ne orbeau dojenitor. In cadere am reusit sa imi pun palma mica in spatele capului lui, asa incat nu si-a lovit craniul de asfalt.
Te doare?
Nuuu… nu e nici o durere!
Nici pe mine nu ma durea nimic. Si s-a tot repetat. Ne invarteam fara sa ne dam drumul, ne strangeam prea tare, cadeam. Ne ridicam si mergeam inainte. Uneori ne asezam in ochiuri cu verdeata, eu fumam o tigare, imi tineam picioarele incolacite in jurul soldurilor lui si il mangaiam prin par, fara sa rostim. Sau ne intindeam pe spate, unul langa altul si priveam cerul. Erau toate stelele sus si luna plina. Prin parul meu se prindeau frunze uscate. Cand nu gaseam iarba, ne tranteam pe borduri tocite.
Ochelarii tai sunt anacronici.
Am nevoie de ei fiindca nu suport lumina.
Nu ai. Iti zic eu ca nu ai!
La arhivele statului un gardian urias cu bulan ne-a gonit de la gardul lui. Am mers cativa metri mai incolo si ne-am asezat langa un gard vecin.
Eliza, de ce?
Cee?
De ce asta?
Nu stiu. Vom afla.
Eliza…
Da?
Te iubesc!
Nuuu. Fara iubire. Iubirea e ceva… nu vreau sa iti fac nici un rau, Tudor. Tie nu. Uita de iubire.
Si-acum Tudor respira profund langa mine. Suntem uzi, ne curg picaturi prin par, le simt calde pe pielea care incepe sa se racoreasca si asta ma face sa tremur din ce in ce mai tare de frig. Imi clantane dintii. Tudor isi intoarce ochii din tavan, ma priveste pierdut in spatiul asta, ma cauta cu o mana si ma trage intre bratele lui.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu