Tudor are doctorat si lucreaza la o companie farmaceutica din Bucuresti, top ten profit in ultimul an. E combinat cu una mult mai tanara, ceva medic, nu stiu ce specializare si locuiesc impreuna in apartamentul ei. O viata aparent normala. Intotdeauna mi-au trezit suspiciuni cuplurile perfecte, oamenii perfecti cu cariere perfecte. Paradoxal, eu insami am pretins perfectionism din partea mea si a celor cu care am lucrat foarte multi ani in cadrul unor companii internationale. O experienta profesionala nu atat de interesanta in comparatie cu aceea personala. Sigur ca trebuie sa fie asa, altfel nu inteleg de ce sa imi fi pierdut acolo aproape zece ani de viata.
Nu mi-am terminat studiile si nu am profesat o ora in domeniu. Gandirea mea a refuzat sistemul in care as fi ajuns sa fiu integrata. De peste un an am tot felul de joburi, pe care mi-am dat seama ca a inceput sa imi placa sa le schimb frecvent. Acum, de exemplu mi-as dori sa lucrez intr-un aprozar, sa ma umplu de pamant pe maini ca taranii ce muncesc campul, sa imi miroasa a radacinoase. E forfota mare in perioada asta la aprozare. Iarna, cand e extrem de frig, as vinde marfa inauntru. Dar pana atunci, strada ar fi a mea! Cred ca voi astepta pana la primavara. Pastrez postul asta de controller pana trec zapezile, mai ales ca am o priveliste deosebita spre versanti, de la fereastra biroului unde mai lucrez cu inca noua muieri, nefericite in cele mai multe zile ale saptamanii. De luni pana vineri, opt ore punct.
Acum cateva luni i-am lasat lui Tudor un mesaj online. Ajunsese intr-o dimineata la mine, dupa ce calatorise toata noaptea. Apoi a plecat o saptamana din tara iar eu m-am reapucat sa scriu despre Elle. Dormeam maxim patru ore. Fumam ca o turcoaica si beam ce apucam. Nu ma imbatam, dozele erau suficiente cat sa ma conduca intr-o anume stare de care aveam nevoie.
Nu vom fi o aventura, o relatie trecatoare, ceva ce inevitabil vom ”distruge” fiindca nu ne-am putea opri sa nu ne inselam.
Cu alte cuvinte, ii dadeam papucii. Nu vorbisem nici o clipa despre noi. Nu vorbisem nici de noi doi, luati separat: despre mine sau despre el. Constientizam ca viata lui nu se putea schimba brusc, in modul cum se petrecusera lucrurile intre noi: zzzbaang! Nici a mea, cu toate ca nu eram vreun mare om de stiinta, nu s-ar fi rasucit o suta optzeci de grade catre el. Logic urma o negociere, un compromis. Dar in cazul acesta, desi eram o mare fana a misterelor, nu as fi acceptat o relatie secreta.
Totul era altfel.
Mi-a raspuns cand s-a intors.
M-ai prins putin nepregatit… Am gindurile imprastiate rau de citeva zile. N-am chef de nimic acum.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu