Nu stiu daca a fost o coincidenta sau altceva. Nu mai scrisesem un rand de trei ani, cu exceptia unor jalnice bilete de dragoste, pe care i le inmanam periodic unui barbat ce apartinea altei femei, cu care stiam ca nu voi imparti niciodata mai mult de cateva ore sau zile, furate. Jalnice erau fiindca nici acolo nu reuseam sa exprim macar un sfert din ceea ce simteam. Sufeream de handicap verbal cand ma aflam in fata lui si incercam sa il reduc prin scris. In conversatiile banale ne descurcam excelent, in cele intime eram saraci. Limbajul trupului ne ajuta sa mentinem legatura, chiar la distanta. Era suficent sa ne privim de la zeci de metri ca sa ne transmitem mesaje, dar pentru asta trebuia sa fim conectati intre noi. Si nu se intampla de fiecare data. In toti anii aceia au fost perioade in care, ori el, ori eu ne-am desprins si ne-am retras, lasandu-ne cu ochii in soare. Coincidenta sau nu, atat ochii lui cat si ai mei, erau sensibili la vant, frig, lumina puternica. In fiecare anotimp, stand pe-afara, ne trezeam lacrimand. Ne curgeau lacrimi reci pe obraji si le stergeam cu palmele. Devenisem dependenta de rimel waterproof.
La inceputul lui februarie m-am trezit scriind ceva. Am pierdut cateva ore bune de somn, totusi nu ma simteam obosita. Zilele si noptile mele erau bine organizate. Nu as putea sa ma laud ca militareste, pentru ca nu ma impac cu atata strictete, dar aveam o agenda in my head pentru fiecare moment al unei zile, pentru fiecare zi din saptamana, pentru fiecare saptamana a lunii si pentru cel putin trei luni in fata. Ceea ce intervenea in afara programului prestabilit, trebuia analizat si abia dupa aceea intra pe una din listele mele.
Cand m-a sunat si mi-a spus ca da o fuga pana la mine in seara aceea, cateva secunde am cautat pe lista zilei de trei februarie. I-am gasit un loc dupa ora opt p.m. Dar hai sa fim realisti! Pentru el as fi rupt lista aia si pe cea cu prima saptamana din luna, fiindca nu il mai vazusem de zece ani. A ajuns pe la zece. L-am ghidat sa intre pe alee, insa a fost necesar sa cobor in strada, sa il ajut sa gaseasca un loc de parcare. L-am privit curioasa in timp ce inchidea portiera, cu fata spre mine. Nu era deloc frig. Slabise, in rest la fel. Eu oare cum mai eram? M-a prins cu o mana de mijloc, m-a tras mai aproape de el si mi-a bagat limba adanc in gura, sarutul specific.
Ce ai baut?
Ma spalasem pe dinti.
O bere. De unde stii?
Ai gust de alcool si dupa cum te uiti la mine. Aici stai?
In ultima scara, etajul unu, unde e lumina aia.
Nu am luat nimic de baut. Ca nu erai hotarata ce vrei. Am altceva.
Vrajeala! Altceva insemna ce eu nu consumam din principiu. Mintile mele erau plecate cu pluta in stare de abstinenta, imi era greu sa le tin in frau, daca le-as fi lasat libere cine stie unde naiba as fi ajuns? Si viata mea era plina de responsabilitati, oameni depinzand de mine, de actiunile mele. Never losing control! Am baut mai devreme sa ma relaxez, sa o tin pe nebuna aia de-o parte, tipa aia din mine, obsedata de reguli, planuri si analize… Eram cu poate cel mai vechi prieten si el m-a pastrat in siguranta intotdeauna.
Safe from the others, safe from myself, safe away from him… So fuck off bitch!
Fumam impreuna, prima mea data. Cum primul sarut, primul gust de alcool, primul suc la doza, prima pula, prima iubire. Nu si primul meu barbat.
…
El doarme gol, alaturi, cu un chip de inger. In timp ce scriu, ii simt pielea fierbinte cu talpile reci.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu