Sedinta de redactie

Nu imi e foame. Mi s-a inchis apetitul cand am pornit sa ne vedem cu astia, pe la o terasa, nu ne-am inteles exact la care. Stiu cum e prin statiuni vara, la mare, multa lume, prea multa, insa am un talent sa ma orientez in orice teritoriu ajung, sa ma strecor printre oameni si fara sa ii ating. Nu ma pierd in nici un mod. E o ora la care vin valuri, valuri dinspre mare, mai arsi de soare sau nu, uzi sau uscati si tavaliti prin nisip. Cel mai mult ma innebunesc dupa grupurile ciudatilor. Cu cat sunt mai colorati in par, mai rasi pe vreo parte, mai gauriti de metale si tatuati cu diverse simboluri despre care abia rabd sa nu ii intreb ce stiu ei ca ar insemna, cu atat ata ma trage mai tare inspre ei. Trebuie sa tin pasul cu barbosul asta pletos care ma insoteste, asa ca nu obtin decat priviri intoarse si zambete imbibate cu alcool de fix cate zile se afla fiecare pe aici.

So vorbeste la telefon cand cu unul, cand cu altul. Eu n-am idee cine-s, cu exceptia ungurului. Abia astept sa il reintalnesc! Nu faceau parte din planul meu si ma intreb, cand ma impiedic cu dreptul in niste pietroaie pe drumul ce ar aduce, ca idee, cu o faleza, ma intreb… Cat timp sa le acord? Sigur toti se afla aici sa se distreze in ultimul hal, dar eu am o treaba. In plus nu vreau sa discut cu ei ce treaba. Ma incurca, dar hai, azi treaca de la mine. Prima seara e pentru orice va aduce ea. Let it be, vorba aia!

Am in fata mea trei necunoscuti. Retin doar un nume, al tipului care si-a comandat o vegetariana. Noi, ceilalti, dam cu prosciuto, salami, shaorme, carnuri din belsug. Inca o data, nu imi e foame. Preventiv ma indop cu jumatate dintr-o pizza. Inevitabil voi ajunge in locuri diverse, voi consuma bere si cine stie ce altceva. Ma cunosc. Nu duc mai mult de doua blonde la rand iar pe stomacul gol, probabil ca nici 250 ml. Bogo, veganul, poarta ochelari portocalii dubiosi, prinsi c-un cauciuc peste batic. Il inteleg. E sensibil la orice lumina. Nu ma inserez in dialoguri. So si Bogo se stiu de o viata, aialalti doi foarmeaza un cuplu. Ea e minora. Hmm, cam mare pentru o minora. Bogo insista pe subiectul asta si eu intreb:

Da’ cati ani ai?

17.

Ah…

Minorele nu au niciodata 17 ani la mare. Daca am face un sondaj de opinie ad-hoc, folosind pe post de camera un telefon vai de steaua lui, ca al meu, am afla ca minora, la Vama mai ales, inseamna intre 13 si 14 ani. Eu eram mai minora cand am plecat de capul meu, prin anii nouazeci si ceva. Ii fac un semn ok cu un deget. Apreciez.

Marea e undeva in dreapta mea, la aproximativ o suta de metri, o zaresc printre cei care trec incoace si incolo, peste nisip si printre umbrelele rare din stuf.  Nu ma cheama la ea. Nu ma duc. N-am venit pentru apa sau soare, oricata sanatate inspira.

Andrei e la fel. Toti trei suntem, cred. Pare ca ne-am vazut la o terasa in Constanta saptamana trecuta. Dar au trecut ani. Ii trag o palma peste frunte.

Ce faaaci drace?

Ce faci tuu?

Ne pupam in obraji. Asta o fac cu ardelenii. Nici cu sor’mea nu ma tuc, numai cu ei.

Adunam resturile de pizza, luam la pachet si plecam pe teren.

M-am decis sa ii ascult pe astia la noapte. Dar mai e pana atunci.

Trecem printre corturi, atenti sa nu aruncam cu nisip in insii intinsi pe jos. Ajungem mai aproape de mare. Unele umbrele au pozitii nefiresti.

Noi am gasit una vertical infipta, sub care ne-am strans mai multi, ciorchine, pe doua sezlonguri. So si Andrei isi beau cafelele, eu o blonda de 330. Ieri a plouat si la munte si la mare. Inca mai sunt nori, valurile ar ridica steagul rosu, dupa care ma uit, insa nu il zaresc nicaieri. Destula liniste cat sa le aud facand spume la mal.

Da’ ce zicea Focs ca vrei sa faci?

Focs e So. Vreau sa imi aprind tigarea, insa nu gasesc bricheta. Andrei strange mainile caus si aprinde un foc.

Fac niste cursuri online si trebuie sa scriu niste materiale despre categorii sociale defavorizate.

Nice! Si ce scrii din Vama Veche?

Mai nimic. Caut imigranti. 

Pai nu e nici unul aici.

Stiu. Dar asta e si ideea, ca nu e nici unul. Totusi in primavara au provocat o isterie in presa pe subiectul asta, ca vor face o tabara aici. Si dupa aia, liniste. Prea multa liniste.

Au vrut sa faca un cacat! Da, am auzit si eu. Am vazut la stiri, parca la Pro teve. Oricum, am fost de 1 mai aici si nimeni nu se stresa pe tema asta. Acum nici atat! Nu o sa gasesti nimic.

De aici trebuie sa pornesc, de la acest nimic. E doar manipulare. Realitatea e alta. Dar ca sa ajungi la ea, pornesti de la nimicul asta. Mai am o poveste din Harghita, o alta isterie creata in online si in presa locala. 

Pai si cum o sa faci? 

Habar nu am! Mi-am documentat situatia din Vama, insa nu am o idee clara cum voi proceda. Ma bag in seama cu lumea. As vrea sa ajung la unitatea aia pe care spuneau ca o amenajeaza sau asa s-a zvonit ca vor face. E mai aproape de granita.

So imi face loc pe sezlong. Dar eu nu am stare. Ma fatai inainte-inapoi, rascolesc nisipul umed si rece cu tenisii. Apoi trecem mai departe la celalat subiect, romii. Si cu ei am o treaba.

Aah, de astia iti pot spune eu! Sa vii la Reghin, gasesti o groaza!

Si toti au romii lor, constantenii, ardelenii. Dar nu dezbatem subiectul ca nu e timp. Eu rasuflu usurata, simtind ca as intra in contradictoriu cu oricare dintre ei. Trebuie sa ne tiram, ca ne intalnim cu ceilalti. Oricine ar fi.

Sedinta de redactie s-a terminat. Si berile, cafelele, tigarile.

Pe teren!

PS  pentru o mai buna intelegere, cititi, in aceasta ordine: Ziua intai, Si inainte de asta…