luciabordeianu

Dar nu ne-am intalnit. Doi melci retrasi in cochiliile lor, in fata unui pericol iminent, asta eram. Mimoze. Eu, in iatacul meu de trei pe patru, unde nu incapeau multe piese de mobilier, in afara unui pat ingust, a unui dulap cu doua usi, mancat candva de carii, a unui birou, pe care mi-l achizitionasem la oferta dintr-un magazin de bricolaj. Prin ochiul ferestrei putea trece doar trupul meu. Ochiul nu l-am acoperit cu nici un fel de panza. In nopti cu luna plina, am citit la lumina ei rece, adormind cu cartile pe brate, ca indragostitii in clipele de inceput. Cand ajungea sus, sa treaca pe deasupra casei, facea acoperisul de tabla sa luceasca ca o platosa, sub care visele mele se nasteau si zburau afara prin crapaturile lemnului. Tot pe acolo patrundea si frigul si sufletul vantului, ce se lovea bezmetic de pereti, in alergarea lui browniana. De aceea ma trezeam uneori cu ochi umflati ca de broasca, un fel de vraja dintr-o poveste nemuritoare, suflata peste mine in sens invers. In loc sa ma trezesc frumos, eram o aratare.

Nu am mai scris nimic. Secasem, de parca ideile si cuvintele mele puteau curge pe albie doar cand ploile le hraneau.

………………………….

Cand m-am intors in tara si a aparut din nou reteaua mea pe ecranul telefonului mobil, ma mancau varfurile degetelor sa tastez un mesaj scurt: sunt bine. Dar parca imi placea mai mult sa las lucrurile exact asa. Asa nu stiam nici eu ce insemna. Mister, mister. Poate ca era gelos, infuriat, poate urma sa imi traga o palma, poate il pocneam si eu in nas cu pumnul, poate nu, poate nu va spune nimic, poate nu il voi mai vedea. Ba nu, sigur il voi reintalni. Celelalte ramaneau cu poate in fata.

Cam asta ma gandeam in timp ce treceam de vama, de privirea absenta a functionarului tanar ce mi-a verificat cartea de identitate, sa corespunda cu figura din spatele geamului despartitor. Am mers incet, cu pasii mici, lasand gloata sa ma depaseasca. Nu ma grabeam nicaieri. Doream sa ies in fata, la sosiri, sa imi aprind de pofta o tigare. Sa bag marunt intr-un automat de cafea. O cafea otravitoare, spalata in circuitul aparatului, ordinara si lunga, chimica. O tigare si mai si. Era un fel de bine ai sosit de care aveam nevoie, sa mi-l ofer, sa mi-l urez oricand ajungeam undeva, cu trenul, avionul, masina… Cu vaporul nu mai calatorisem de mult timp. Pe vremea aceea nu fumam, nu beam cafea. Aveam un mic bagaj de mana, ma miscam usor, evitand cascati si grupuri ce se buluceau sa prinda ultimul taxi, singurul. Sau poate sa se revada cu cei iubiti, familie ori prieteni vechi, oameni pe care nu ii mai vazusera de zeci de ani, de cateva luni ori de saptamana trecuta. Pe mine nu ma astepta nimeni afara si era atat de bine sa fii singur si mai liber. Cand am patruns in exterior, cu cafeaua in mana stanga, am tras in piept mirosul noptii, cu tot cu gazele ce esapau in continuu, in parcare. Acasa. Am ajuns acasa.

Fumam langa gunoi. Gunoi era si mai incolo de tomberon, mucuri si plastic sub forme si culori diverse, aruncate pe langa perete sau pur si simplu pe mijloc. Calcai. Treceai mai departe, orb. Servetele, staniol. Staniolul lucea ca argintul sub luminile aeroportului. Pe sus se auzeau aeronave si totul parea foarte viu in jur, chiar si aceia care dormeau cu gurile deschise, incolaciti ca serpii pe bagaje, calatorind deocamdata doar in lumea viselor. Vise placute!

Pana in Gara de Nord si de acolo pana in zona Universitatii am facut jumate din timpul petrecut traversand Europa de la Vest la Est. Mai departe am mers pe jos inainte, pe strada aproape goala la miez de noapte. Dupa Rosetti coteam la dreapta. In fata, doua faceau trotuarul. O masina oprise cu farurile stinse, dar tot distingeam siluetele lor, rezemate de portiera din dreapta. Toti erau negri in semiintuneric: masina, soferul, copacii, femeile cu picioare subtiri. Au palavragit putin despre pretul pietei, pana a aparut un slabanog mai mic de inaltime. Din pamant rasarise, din umbra zidurilor seculare. Pasea cracanat si i-am zarit jarul tigarii. Cand gesticula prin aer, aducea cu o maimuta ce invata sa jongleze cu focul, pregatind un spectacol de circ. Apoi eu am intrat pe strada mea si masina fara faruri a demarat nervos, fara incarcatura. La tot parterul erau aprinse lumini. Am stat sa ascult putin, sa estimez daca urma sa gasesc o multime acolo, inauntru. Nu aveam nici un chef. Vocile nu ajungeau pana in strada iar muzica se auzea, insa nu tare. Bun. Doar baietii erau acasa. Stiam ca voi gasi cel putin o bere si un pahar de vin. Se aprovizionau constant. Abia asteptam sa le dau pe spate, in schimb raspunzandu-le, in acest timp, la cateva intrebari curioase. Tinereii astia nu stiau prea multe despre femei. Aveau un aer contrar, la prima vedere. Insa eu ii mirosisem de la inceput. Eram friends, asteptau mai mereu picanterii din partea mea, cand ne intindeam noaptea la discutii, intinsi in camera de la parter, cu pahare, cutii, tigari intre noi. Primeau si realitate si fictiune. Nu stiau in ce proportii. De multe ori credeau prea mult in fictiune, mai ales cand ofeream pura realitate. Faceam schimb de porcarii, ne amuzam si evitam sa ne dam sfaturi. Nu suportam sa educ.

Am pasit pe aleea de piatra, drept, pana la poarta de lemn masiv innegrit. De-o parte si de alta, in bezna cladirilor inalte ce strajuiau gradina, se intindeau umbrele desirate ale unor fosti boscheti de plante ornamentale, neingrijiti, amestecati in imbratisari cu buruieni crescute in voie, toate incremenite sub frigul toamnei, murate de ploi marunte si reci. Am bagat cheia, am deschis si am tras cu toata puterea monstrul ala de usa. Mirosea a arome arse si m-am lasat dusa de valul de fum spre camera din stanga, de unde venea si riders on the storm… 

In ora urmatoare a inceput sa ploua. Ploaia nu s-a oprit o zi si o noapte.

In septembrie m-am mutat in Bucuresti. Am gasit o camera prin intermediul unui fost coleg de facultate, peste care dadusem intamplator pe un site international, unde iti puteai forma, chipurile, o retea de profesionisti. N-am folosit acel spatiu virtual la mai mult de a saluta cativa amici, colegi si cred ca pentru carieristi, add request-ul pe care mi l-au trimis, s-a dovedit in scurt timp o pierdere, nu investitie. Cu Razvan nu am dialogat frecvent, insa cand i-am spus ca voi locui in Bucuresti fiindca imi reiau studiile, mi-a propus, in caz de nevoie, sa locuiesc la mansarda unei case pe care o detinea, in zona Piata C.A. Rosetti. Celelalte doua camere, de la parter si etaj, erau ocupate de doi studenti la Arhitectura. Bucataria era la comun, totusi la fiecare nivel exista cate o baie. Perfect! Imi aminteam din anii de studentie cum se desfasurau lucrurile locuind astfel, ma puteam descurca de minune si chiria era chiar mica.

Imi gasisem un job part time ca assistent manager la o firma de import-export, care avea nevoie de cineva cu cunostinte de limba franceza. Sediul era aproape de Unirii si mergeam in fiecare dimineata pe jos, tragand in piept aerul matinal al capitalei ce-mi ridica brusc nivelul de adrenalina. N-as fi avut nevoie de cafea, insa imi placea aia de la mec, asa ca treceam Coposu pe la opt jumate, ma opream , insfacam una si ieseam grabita afara. Mecul e o infectie, mereu ma gandesc ca as putea vomita daca as sta in el mai mult de cateva minute. De era timp, traversam in parc si o beam la arteziana. Imi aprindeam o tigare, pufaiam visatoare admirand colosii de beton, o stingeam, sorbeam ultima picatura, aruncam chistocul in pahar si paharul in primul tomberon si gata! Ziua putea incepe. Si soarele putea rasari acum si rahaturile cotidiene aveau sa apara, dupa obicei.

Intr-o noapte, dupa ce am baut un cocktail cu colegii la o terasa in Centrul Vechi, am continuat acasa cu un pahar jumate de vin rosu, demidulce, de Dobrogea. Arhitectii nu venisera inca, eram singura in toata casa aia, construita ori pe la inceputul secolului trecut, ori pe la sfarsitul celui de dinaintea lui. Ascultam Pink Floyd in casti si ma bataiam prin bucatarie, meditand daca sa imi fac sau nu un sandvis . Nu imi era foame, dar aveam chef de sex. Am cautat in agenda telefonului la T si am sunat. Nimic. Am trimis un mesaj: dormi? Nimic. Am mai trimis un mesaj cu trei semne de intrebare si unul de exclamare la final. Apoi m-am dus la wc. Cand m-am intors, aveam un raspuns: Nu mai trimite mesaje! Nu sunt singur aici.

Era marti. Vineri dimineata am zburat la Amsterdam. Prietenul meu cel mai vechi ma astepta. Nu ne mai intalnisem de mai bine de un an si rarisem discutiile in ultimele luni. Ne rezumam de multe ori doar la cat sa aflam daca suntem ok. Bineinteles ca eram in regula mereu, oricat de prost ne-ar fi mers in realitate. Am ramas acolo trei zile, in care am innebunit. Telefonul a fost mort tot timpul ca nu aveam de gand sa vorbesc cu nimeni. El era liber in weekend si ne-am putut plimba, foarte mult pe jos. Am baut numeroase marci de bere, sampanie – ca sa ne prostim si eu am mancat doar sushi, alune, chipsuri si covrigi. Am fumat de m-am spart, am citit niste introducere in psihanaliza lui Freud si mi-a venit sa scriu poezii in franceza, ignorand regulile lor gramaticale. Le ciel d’ un city era mai mereu innorat, ploua zilnic, mai ales dupa-amiaza.

Ce e cu tine?

Nu stiu. E ceva, dar nu stiu ce e, inca.

Cu cine umbli?

Nu vreau sa vorbesc despre asta.

Am inteles. Imi spui tu cand esti pregatita, dar nu ma face sa iti dau un sut in cur sa iti revii! Ce pula mea! Stii ca nu e nimic peste care sa nu trecem! Hai ca esti fata desteapta!

Da… de cele mai multe ori asa sunt.

Am facut si sex.

Pot trece saptamani fara sa ne vedem la ochi. Nu folosim webcam-ul. In acest context e lipsit de sens sa privesti fara sa poti atinge. Il vad in minte, oricum, asa cum e. Nu un barbat frumos, nici foarte inalt, cum eram obisnuita. Fizic este alcatuit exact pe mine, pentru a ma satisface, chiar si pentru o posibila nevoie de protectie. Cat cunosc din el pana acum, parca l-am creat eu, pentru mine. L-am creat, l-am avut si i-am dat drumul in lume. Umbla! Nu am nevoie de el tot timpul. Inca nu. E asa de bine si cand e departe, traind viata aia paralela cu o femeie ce nu exista pentru mine. Nu o simt.

Dezvoltam o comunicare scrisa, pe private messages, din ce in ce mai pornografica. Nu ne trimitem fotografii sau filme. Lucram cu ganduri, cuvinte, antrenam imaginatia. Tudor a fost putin uimit ca o poate face. Eu sunt mai perversa in scris. In realitate cred ca amandoi suntem la fel de perversi, la fel de sensibili sau sadici unul fata de celalalt.

Cand veneam aveam tot felul de fantezii despre ce ti-as face si de cate ori.

Dezvolta…

Eh…stii. 

Poate ca stiu, dar tot merita sa dezvolti.

Pai as fi facut un dus si te-as fi lasat si pe tine sa faci cafeaua aia. Am fi baut cafeaua. Ba sa stii ca am vrut sa iau un vin rosu, dar ma gandeam ca pare asa… exagerat pentru prima data.

Vin rosu de care?

Nu conta. Nu l-am luat. Am fi baut vin si am fi stat la povesti putin. As fi inceput sa te sarut si sa pun mana pe tine, peste tot, pana simteam ca esti si tu la fel de excitata ca mine.

Aha… Cred ca as fi fost inainte sa incepi sa faci tu dusul ala, nu trebuia sa astepti sa treaca un pahar de vin.

:))) Si am fi ajuns in dormitor, te-as fi trantit pe pat si as fi tras hainele de pe tine sa te vad goala. Sa te privesc asa de sus. Apoi te-as fi sarutat peste tot si te-as fi lins pana cand nu ai mai fi rezistat sa nu te urci pe mine. Te-as fi lasat o vreme, dupa care te-as fi trantit prin pat si te-as fi luat pe la spate. Prima data usor.

Pai, poate nu in ordinea asta, dar s-au intamplat…

Nu, nu… Ce aveam eu in cap era altceva. Aveam un plan. Sa te fac praf, sa ma fac praf. 

Pai si de ce nu l-ai pus in aplicare asa cum l-ai conceput?

A disparut totul din capul meu! Orice gand anterior s-a dus ca si cum nu ar fi fost.

Nu inteleg… Adica… Si eu mi-am imaginat chestii, cum va fi, cel putin inceputul. Nu aveam ceva fixat cap-coada, la mine nu merge asa.

La mine nu a mai contat nimic dupa ce am vazut cum ai avut primul orgasm! Intelegi… nu mi s-a mai intamplat niciodata si din momentul ala am vrut sa vad iar si iar si iar…

Nu ti s-a mai intamplat niciodata? Cum dracu? In fine… 

Da… Acum am iar tot felul de imagini cu tine in fata ochilor. Pfff!

Le vom face pe toate si dupa ce terminam cu ele vom inventa altele noi. Suntem un izvor nesfarsit de fantezii erotice. Asa cred.

Felul asta, in care vorbim acum, e ceva nou pentru mine.

Iti place?

Ce intrebare!

Dintr-un motiv egoist l-am primit in viata mea. L-am atras sau a venit singur? Facea parte din ea oricum, din trecut. Ne revazusem de cateva ori pe parcursul a douazeci de ani, insa niciodata nu il desprinsesem de acel trecut sa il readuc in prezent. Mereu am vrut sa ramana acolo, fiindca reprezenta un inceput, un punct fix, un tarm de care ma despartisem intr-o zi. Si cand am lasat ca asta sa se intample sau chiar am provocat-o, s-a produs un dezechilibru. Exact ceea ce evitasem mereu, dezechilibrul asta! Regulile dupa care functionam s-au anulat si fiecare zi aducea ceva neprevazut. Dupa ce am realizat importanta lui si am trasat termenii in care trebuia sa se desfasoare relatia dintre noi, am facut ceva pe termenii aia! M-am pisat pe toate relatiile mele, pana si pe cea mai speciala si mai veche legatura pe care o imparteam cu altcineva, de dinainte sa il cunosc pe Tudor. Nu m-am pisat de tot, a fost surclasata, ceea ce nu mi-a trecut niciodata prin cap ca va fi posibil.

Ai spus sa nu fim aventura, dar uite chiar asta facem, nu?

Am spus sa nu fiu o oarecare iar asta sigur nu sunt. 

Ne dezvirginasem unul pe celalalt. Nu am stiut asta douazeci de ani. Noaptea aia, netinand cont de ce prietenii distrugeam, pe cine faceam sa sufere din cauza noastra, o marcasem amandoi in minte, asa cum prinzi cu pioneza un post-it pe panou, dar il fixezi sus de tot, unde nimeni nu va ajunge sa il dea jos. Sub salcamii fosforescenti de acasa am aflat toate astea si radeam.

Serios?

Da.  Chiar vorbesc. Nu stiu cum de nu tii minte. Sau nu am discutat niciodata?

Maam’! Nu imi vine sa cred! Eu stiam altceva atunci despre tine… adica…

Haaa! Stii ce imi placea sa arat tuturor.

Apoi ne-am scurs pe strazi, pe sub felinare scorojite, nereconditionate, prin fata vitrinelor ce pareau suspendate in aceasi bucla temporala din care rasarisem noi doi si sub ochii unor cunoscuti pentru care eu eram o necunoscuta. Ce convenabil sa fii necunoscut unor oameni pe care tu ii stii de demult! Esti actor intr-o piesa in care protagonistii nu te vad jucand un rol. Ne-am prins de mana si am continuat drumul, ca in dimineata aia de iarna a acelui an nou. Ne opream, ne cautam cu limbile gurile, ne strangeam in brate si ramaneam asa, privindu-ne in ochi, ca nu intelegeam ce vedeam. Si reporneam tragandu-ne de maini: hai, vino!

Eram beti. Am starnit haite de caini slobozi si pe cei prinsi in lanturi, in curtile pe langa care treceam. M-a ridicat in brate si am cazut spectaculos in mijlocul unei strazi largi, sub lumina portocalie a stalpilor ce ne orbeau dojenitor. In cadere am reusit sa imi pun palma mica in spatele capului lui, asa incat nu si-a lovit craniul de asfalt.

Te doare?

Nuuu… nu e nici o durere!

Nici pe mine nu ma durea nimic. Si s-a tot repetat. Ne invarteam fara sa ne dam drumul, ne strangeam prea tare, cadeam. Ne ridicam si mergeam inainte. Uneori ne asezam in ochiuri cu verdeata, eu fumam o tigare, imi tineam picioarele incolacite in jurul soldurilor lui si il mangaiam prin par, fara sa rostim. Sau ne intindeam pe spate, unul langa altul si priveam cerul. Erau toate stelele sus si luna plina. Prin parul meu se prindeau frunze uscate. Cand nu gaseam iarba, ne tranteam pe borduri tocite.

Ochelarii tai sunt anacronici.

Am nevoie de ei fiindca nu suport lumina.

Nu ai. Iti zic eu ca nu ai!

La arhivele statului un gardian urias cu bulan ne-a gonit de la gardul lui. Am mers cativa metri mai incolo si ne-am asezat langa un gard vecin.

Eliza, de ce?

Cee?

De ce asta?

Nu stiu. Vom afla.

Eliza…

Da?

Te iubesc!

Nuuu. Fara iubire. Iubirea e ceva… nu vreau sa iti fac nici un rau, Tudor. Tie nu. Uita de iubire.

Si-acum Tudor respira profund langa mine. Suntem uzi, ne curg picaturi prin par, le simt calde pe pielea care incepe sa se racoreasca si asta ma face sa tremur din ce in ce mai tare de frig. Imi clantane dintii. Tudor isi intoarce ochii din tavan, ma priveste pierdut in spatiul asta, ma cauta cu o mana si ma trage intre bratele lui.

Au trecut doua sau trei saptamani de la schimbul acela de mesaje, dupa care Tudor nu a mai dat nici un semn de viata. Parca intrase in pamant. Eu ii transmisesem perspectiva mea, iar lipsa lui de reactie nu ma enervase, intristase sau nici macar nu ma dezamagise. O acceptasem ca pe o optiune clara din partea lui. Eu nu aveam asteptari de la oameni. Asa reuseam sa evit resentimente. Nu uitasem ce se intamplase intre noi, insa imi vedeam de ale mele, mai departe. Era destul de dificil sa gasesc timp, pe langa rutina serviciului, ca sa imi indeplinesc ”proiectele” personale. La Elle scriam, dar nu in fiecare zi. Ca sa pot scrie despre ea, trebuia sa ma dezbrac de mine, sa ma bag in pielea ei si sa umblu asa prin locurile pe unde mi-o imaginam, alaturi de alti oameni, in diverse situatii. Si cand reintram in pielea mea, dupa o sesiune de compus text, eram goala. Imi lipsea energia fizica, nu aveam chef de nimic. Zaceam in pat si ma intrebam ce imi doresc, ca sa gasesc ceva ce ar fi putut sa imi starneasca o mica placere. Ma intaratam cu dulciuri, filme… Poate o carte? Niste muzica? O plimbare pe langa padure, ca e vreme faina? O cafea la terasa, singura, dimineata, pana in ora zece? Si o revista franceza. Daaa. Le Monde sau Liberation, ce zici? Hmmm… Nimic nu avea efect. Singura solutie era sa astept sa treaca timpul. Ciclic, la doua trei zile, ma trezeam cu o idee in cap, pe neasteptate. La coada la case la market, in autobuz, cand imi mai gateam cate ceva, sub dus, cand ma dadeam cu rimel. In momente banale, aparea un gand si lasam totul balta sau ma grabeam acasa. Purtam in geanta mereu un pix si un carnet, ca sa pot nota, daca nu aveam cum sa deschid laptopul. Vreau o masina de scris! Sa apas tare pe fiecare litera, sa o muncesc!

Mi-a sunat telefonul pe un ton ce repeta de cateva ori nu raspunde! si se incheia cu daca e cineva?  Cineva era Tudor si insista.

Salut!

Servus! (poate fi utilizat ostentativ, cand tu nu esti ardeleanca si nici cel cu care vorbesti)

Ce faci?

Unghiile.

Tineam telefonul cu umarul si ma chinuiam sa imi sterg oja rosie de pe un deget de la picior, inainte sa se usuce. Sunt varza cand vine vorba de pedichiura si alte cateva indeletniciri la care femeile se pricep, de obicei.

Ce culoare?

Rosie. De ce?

Asa…Vreau sa te intreb ceva. Ai timp?

Da, am. Zi!

Cine pula mea e ala, Claudiu? Ala care iti trasa pe gat nu stiu ce concentrice si tangente? Il stiu?

Da’ ce te doare pe tine? 

Vreau sa imi spui daca il stiu. Nu ma doare.

Da, il stii. Ba mi-ai si spus ceva despre el cand ne-am intalnit in noaptea aia, ca eram amandoi in oras si sa bem o bere. Ti-e mai bine acum?

Ai fost si cu el?

Sa fiu ce?

Stii tu…

Ce dracu te-ai apucat sa citesti? Ti-am zis sa nu o faci! Ma scot din sarite intrebari de genul asta! Nu mai citi, intelegi? M-ai sunat sa ma intrebi un cacat.

Tot nu mi-ai zis.

Ai raspunsul deja, daca te concentrezi putin. Scoate-ti creierul ala din fund si foloseste-l! 

Claudiu e…

Exact. Hai ca poti! Se numeste p r e l u d i u si  am fost impreuna inaintea ta, desteptule! Tehnic, ca sa intelegi si tu limba asta, nu aveam cum sa fiu SI cu el. Hai PA!

Si-am inchis. Zambeam.

Tudor a sunat mai tarziu.

Vezi ca ajung in doua ore. 

Tudor are doctorat si lucreaza la o companie farmaceutica din Bucuresti, top ten profit in ultimul an. E combinat cu una mult mai tanara, ceva medic, nu stiu ce specializare si locuiesc impreuna in apartamentul ei. O viata aparent normala. Intotdeauna mi-au trezit suspiciuni cuplurile perfecte, oamenii perfecti cu cariere perfecte. Paradoxal, eu insami am pretins perfectionism din partea mea si a celor cu care am lucrat foarte multi ani in cadrul unor companii internationale. O experienta profesionala nu atat de interesanta in comparatie cu aceea personala. Sigur ca trebuie sa fie asa, altfel nu inteleg de ce sa imi fi pierdut acolo aproape zece ani de viata.

Nu mi-am terminat studiile si nu am profesat o ora in domeniu. Gandirea mea a refuzat sistemul in care as fi ajuns sa fiu integrata. De peste un an am tot felul de joburi, pe care mi-am dat seama ca a inceput sa imi placa sa le schimb frecvent. Acum, de exemplu mi-as dori sa lucrez intr-un aprozar, sa ma umplu de pamant pe maini ca taranii ce muncesc campul, sa imi miroasa a radacinoase. E forfota mare in perioada asta la aprozare. Iarna, cand e extrem de frig, as vinde marfa inauntru. Dar pana atunci, strada ar fi a mea! Cred ca voi astepta pana la primavara. Pastrez postul asta de controller pana trec zapezile, mai ales ca am o priveliste deosebita spre versanti, de la fereastra biroului unde mai lucrez cu inca noua muieri, nefericite in cele mai multe zile ale saptamanii. De luni pana vineri, opt ore punct.

Acum cateva luni i-am lasat lui Tudor un mesaj online. Ajunsese intr-o dimineata la mine, dupa ce calatorise toata noaptea. Apoi a plecat o saptamana din tara iar eu m-am reapucat sa scriu despre Elle. Dormeam maxim patru ore. Fumam ca o turcoaica si beam ce apucam. Nu ma imbatam, dozele erau suficiente cat sa ma conduca intr-o anume stare de care aveam nevoie.

Nu vom fi o aventura, o relatie trecatoare, ceva ce inevitabil vom ”distruge” fiindca nu ne-am putea opri sa nu ne inselam.

Cu alte cuvinte, ii dadeam papucii. Nu vorbisem nici o clipa despre noi. Nu vorbisem nici de noi doi, luati separat: despre mine sau despre el. Constientizam ca viata lui nu se putea schimba brusc, in modul cum se petrecusera lucrurile intre noi: zzzbaang! Nici a mea, cu toate ca nu eram vreun mare om de stiinta, nu s-ar fi rasucit o suta optzeci de grade catre el. Logic urma o negociere, un compromis. Dar in cazul acesta, desi eram o mare fana a misterelor, nu as fi acceptat o relatie secreta.

Totul era altfel.

Mi-a raspuns cand s-a intors.

S-a lasat bezna. In fata se mai vede o dara vinetie din apus, peste mii departare. Langa cort, stam la firul ierbii, tolaniti pe o patura pe care o impartim cu furnici uriase mai ales, lipsite de frica, foarte curioase. Miroase a parfum de toamna si a iarba arsa.

Pune ceva. Ai semnal? 

Ce?

Nu stiu… vreau sa dansez! Cauta gelem.

Cum se scrie?

D J E L E M. Gasesti? E mistoo… O sa-ti placa. Asaaa! Da la maxim!

E ca de jale, ce sa dansezi pe asta? Cee faaci?

Ma dezbrac. Arunc de pe mine, prin aer, hanoracul cu gluga, imi scot bretelele sutienului si il zvarl peste fata lui. Am scapat de tricou si blugi. Raman in chiloti, atat. Ma invart intre picioarele lui intinse, privindu-l de sus. E spectacol!

Nu ti-e frig? Esti nebuna! Nebuno!

Imi desfac parul, il scutur intr-o parte si in alta. Nu, nu imi e frig! Nu imi e nici cald. Vantul danseaza pe langa mine, ne atingem, imi racoreste pielea. Iar lui cred ca ii place nebunia mea.

Aaaa romalee! Aaaa savraleee! Aaa romaleee, aaa savraleee…

Iti place tiganeasca?

Sunt o tiganca! Undeva, in mine, e sange de tigan si ma arde!

Eh esti!

Daa… SUNT! Te iubesti cu o tiganca si habar nu ai! Hahaaaaa!

Si sar prin iarba, ma intep in talpi. Putin imi pasa! Curand nu le voi mai simti, nici pe mine. Ma invart cu mainile intinse, parul imi mangaie spatele cu constelatii si uneori imi atinge sanii. Pocnesc din degete. Doar de la dreapta imi iese, cu stanga nu stiu.

Eee biinee! Hai si tu! Danseaza cu mine! Nu trebuie sa stii cum.

Nuuu… e prea frumos ce vad de aici de jos. Esti frumoasa!

Sunt libera, ca tiganii! Si goala, cu plete, miroase a fum. Mai da-mi sa trag un fum!

Te iubesc!

Hmmm…

Ma incrunt, ma legan in loc. Ii iau tigarea.

Te iubesc!

Il prind de par, il trag pe spate sa il privesc bine in ochi cand ii soptesc:

Nuuu, nu zice. Sssst! Sau poti sa zici, daca iti vine, insa nu ma iubi! 

Gagica-ta citește ce scriu? 

De unde dracu’ sa stiu? Gagica-ta… hai ma! Vino aici! Stinge-o si vino inauntru, langa mine.

Hmm, nu! O termin si dupa aia. Da’ ce, ai o problema cu gagica ăsta?  Suna mai a la micul Paris, aseaa… Iubita, prietena, iubi, tuturel, pisi, mami. Să continui? Tu spune-i cum vrei, eu o numesc cum am chef, că nu e femeia mea!

Esti geloasa, ce tare!

Ha! Haaa-ha! Eu  cred că și gagica-ta citeste ce scriu. Am lipici la iubitele foștilor mei iubiți, la nevestele foștilor mei amanți. Mă caută și de pe alte continente. Într-o zi, din Rusia. Alta din Brazilia… Maaam’! Hai, că pe aia din Brazilia o pot lega de cineva, da’ Rusia nu imi spune nimic… Nu imi aduce aminte de nimeni.

Nu cred că citeste. Nu e genul ăsta.

Pfff! E genul feminin și voi habar nu aveți ce le poate mintea! Așa sunteți majoritatea, nu aș putea spune prosti, că nu v-as suporta in preajma mea. Dimpotriva, aveti mai mult creier decat am eu, dar unele lucruri nu le percepeți. Cum e si asta cu femeile voastre. Bănuiesc ca nu vă prea pasă de ele. Ar putea fi o explicație. Mie imi convine, e în avantajul meu și îmi place s-o subliniez.

Eu nu citesc…

Perfect, fiindcă îți interzic!

Nu stiu daca a fost o coincidenta sau altceva. Nu mai scrisesem un rand de trei ani, cu exceptia unor jalnice bilete de dragoste, pe care i le inmanam periodic unui barbat ce apartinea altei femei, cu care stiam ca nu voi imparti niciodata mai mult de cateva ore sau zile, furate. Jalnice erau fiindca nici acolo nu reuseam sa exprim macar un sfert din ceea ce simteam. Sufeream de handicap verbal cand ma aflam in fata lui si incercam sa il reduc prin scris. In conversatiile banale ne descurcam excelent, in cele intime eram saraci. Limbajul trupului ne ajuta sa mentinem legatura, chiar la distanta. Era suficent sa ne privim de la zeci de metri ca sa ne transmitem mesaje, dar pentru asta trebuia sa fim conectati intre noi. Si nu se intampla de fiecare data. In toti anii aceia au fost perioade in care, ori el, ori eu ne-am desprins si ne-am retras, lasandu-ne cu ochii in soare. Coincidenta sau nu, atat ochii lui cat si ai mei, erau sensibili la vant, frig, lumina puternica. In fiecare anotimp, stand pe-afara, ne trezeam lacrimand. Ne curgeau lacrimi reci pe obraji si le stergeam cu palmele. Devenisem dependenta de rimel waterproof.

La inceputul lui februarie m-am trezit scriind ceva. Am pierdut cateva ore bune de somn, totusi nu ma simteam obosita. Zilele si noptile mele erau bine organizate. Nu as putea sa ma laud ca militareste, pentru ca nu ma impac cu atata strictete, dar aveam o agenda in my head pentru fiecare moment al unei zile, pentru fiecare zi din saptamana, pentru fiecare saptamana a lunii si pentru cel putin trei luni in fata. Ceea ce intervenea in afara programului prestabilit, trebuia analizat si abia dupa aceea intra pe una din listele mele.

Cand m-a sunat si mi-a spus ca da o fuga pana la mine in seara aceea, cateva secunde am cautat pe lista zilei de trei februarie. I-am gasit un loc dupa ora opt p.m. Dar hai sa fim realisti! Pentru el as fi rupt lista aia si pe cea cu prima saptamana din luna, fiindca nu il mai vazusem de zece ani. A ajuns pe la zece. L-am ghidat sa intre pe alee, insa a fost necesar sa cobor in strada, sa il ajut sa gaseasca un loc de parcare. L-am privit curioasa in timp ce inchidea portiera, cu fata spre mine. Nu era deloc frig. Slabise, in rest la fel. Eu oare cum mai eram? M-a prins cu o mana de mijloc, m-a tras mai aproape de el si mi-a bagat limba adanc in gura, sarutul specific.

Ce ai baut?

Ma spalasem pe dinti.

O bere. De unde stii?

Ai gust de alcool si dupa cum te uiti la mine. Aici stai?  

In ultima scara, etajul unu, unde e lumina aia.

Nu am luat nimic de baut. Ca nu erai hotarata ce vrei.  Am altceva.

Vrajeala! Altceva insemna ce eu nu consumam din principiu. Mintile mele erau plecate cu pluta in stare de abstinenta, imi era greu sa le tin in frau, daca le-as fi lasat libere cine stie unde naiba as fi ajuns? Si  viata mea era plina de responsabilitati, oameni depinzand de mine, de actiunile mele. Never losing control! Am baut mai devreme sa ma relaxez, sa o tin pe nebuna aia de-o parte, tipa aia din mine, obsedata de reguli, planuri si analize… Eram cu poate cel mai vechi prieten si el m-a pastrat in siguranta intotdeauna.

Safe from the others, safe from myself, safe away from him… So fuck off bitch!

Fumam impreuna, prima mea data. Cum primul sarut, primul gust de alcool, primul suc la doza, prima pula, prima iubire. Nu si primul meu barbat.

…

El doarme gol, alaturi, cu un chip de inger. In timp ce scriu, ii simt pielea fierbinte cu talpile reci.