Ce e cu atitudinea asta defensiva?
Imi privesc bratele. Mi le-am impreunat peste piept, incolcite unul intr-altul, mai sa le innod. Nu ma simt atacata, insa trupul meu spune altceva. Niciodata nu sunt atenta la asta. Schimb pozitia.
Te rog sa nu faci analize pe mine in seara asta. Adica stiu ca vei face oricum, nu te poti abtine. Totusi nu imi vorbi despre mine. Tine pentru tine, desi imi voi da seama din expresia fetei, de fiecare data cand ma vei studia. Vreau sa bem o bere, undeva, unde zici tu. Atat.
Bine. Promit.
Zambeste. Ne mintim si ne promitem imposibilul. Suntem doua cartite ce sapam galerii in interiorul celorlalti. In mintile lor, in suflete. Ce ne-ar putea opri sa nu facem la fel si in cazul nostru? Nimic.
Ne-am urcat in taxi si mergem.
Pana unde?
Vroiam sa iti zic cat tine piesa asta.
Stie aproximativ durata all my love si cate minute ne-ar trebui sa ajungem acolo unde s-a decis ca vom cobori. Este mai provocator „cat tine piesa asta”. O clepsidra muzicala se scurge prin undele radioului din bord, special pentru masurarea acestui moment. Momentul e al nostru si timpul ce vine. Vom face ce vrem din el.
Un shot?
Da. Stai sa o termin.
Fumez afara, in strada.
De ce?
De ce vrei tu. Imi e indiferent.
Nu, nu. De ce fumezi?
Imi place.
Da, sigur. Dar… de ce?
Raspunsul pe care m-a pus sa il caut nu este pentru el. Nici intrebarea nu ii mai apartine. Mi-a ofert-o in dar, odata cu un shot de tequila.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu