The scientist and the addicted writer

Da, da, titlul ramane asta. Sa fim seriosi, avem atatea limbi la dispozitie, ar fi pacat sa le irosim. Si din punctul meu de vedere, care e esential pentru a alege in acest caz, in engleza suna cel mai aproape de adevar. Nu sunt pregatita sa scriu. Ar trebui sa am suficient de mult alcool in sange pentru prima pagina si nu am nici in sange, nici in frigider, in nici un loc din casa. Pentru a trece pe a doua, ar trebui sa fiu fumata. Pentru a continua, am nevoie de mai mult, am nevoie de el. Pana la final, cine stie daca voi ajunge?

Asa, ca sa ne intelegem din start. Fara elementele de mai sus, creatia mea este imposibila. Linistiti-va insa, exista semne divine ca le pot aduce impreuna, astfel incat, intr-o zi, veti citi.

Nu cititi! Daca v-ati incruntat deja, opriti-va! Aruncati cartea asta, luati alta! Sunt atatea carti in lume… Daca treceti mai departe cu incapatanare, e treaba voastra. Mi se rupe daca sunteti in stare sa mergeti cu mine pe aceasta carare. Sincer, as prefera sa nu ma insotiti. Iubesc singuratatea. Mi-e necesara si accept in preajma, ocazional,  doar ceea ce ma poate impinge inainte.  S-ar putea sa va pierdeti. Eu nu va voi ajuta, nu va voi intinde mana sa va trag mai departe. Nu stiu daca ma pot duce pe mine, de ce as mai cara o povara in plus?

Astazi, inainte sa ies pe usa, am notat asta. M-am intors din drum, am luat un carnet din cele cu care am incarcat preventiv casa, si am scris the scientist and the addicted writer. Ca sa nu uit, m-am gandit, fiindca aveam programata o intalnire in centrul orasului. Cum am terminat ultima litera, acel r, m-a cuprins o stare de agitatie interioara, ce-mi este atat de cunoscuta… Pana nu o faci, nu te lasa in pace! Mi-as fi rupt hainele, as fi aruncat tenisii pana la intrare si as fi continuat sa ma misc pe foaia aceea pana as fi umplut-o, apoi pe urmatoarea, inca vreo zece, pana as fi aruncat carnetul, as fi deschis laptopul si m-as fi varsat aici, cat ma tinea. Am tras usa dupa mine, am coborat scarile si am iesit la lumina. In aer se simtea miros de toamna. Eu vad deja muntii acoperiti de zapada, dar port blugi scurti, tricou. Ochii sunt inca sensibili si ii ascud in spatele unor ochelari… cum a zis? Ceva cu a. Nu imi aduc aminte acum. Insemna ca nu ii placeau si ca nu mi se potrivesc. Ma protejeaza! Totusi nici eu nu mai cred asta si probabil ca nu am nevoie de ei.

Dupa cum afirmam… nu voi trece de prima pagina. Le am in cap pe urmatoarele, se invart in jurul creierului meu. Insuficient. Am nevoie de el. Cunoaste metode prin care voi prinde, rand pe rand, aceste ganduri, le voi transporta pana in capatul falangelor mainilor mele, le voi amprenta aici. Sunt dependenta, inainte sa incerc orice.