A plecat si in urma lui stiam ca voi incepe sa scriu. Am promis. L-am asteptat, am baut mai multe cafele, doar eu am fumat ceva ce poate sa ucida, cu gudron 7 mg, nicotina 0,8 mg, monoxid de carbon 7 mg, printre altele. Drumurile sunt fara sfarsit, insa astazi ne-am oprit sa discutam despre calatoriile noastre. Dupa ce am reintrat in casa, a tunat de cateva ori si a pornit ploaia. Undeva fulgera. Astazi e luni. Maine trebuie sa ma adresez Inspectoratului General pentru Imigrari Bucuresti.
……………………
Acum treizeci de zile coboram cu tenisii mei, marimea europeana 35, in praful unei parcari supraterane din cea mai sudica statiune a litoralului romanesc. Speram sa gasesc acolo niste refugiati sirieni, palestinieni, afgani, etcetera, niste nefericiti mai nefericiti ca noi, romanii. Presupun ca multi suntem de acord cat de grea ne e viata in tarisoara noastra. Usor nu imi era nici mie cu atatea bagaje, peste care se adaugau stresul semnalului pentru o conexiune decenta la internet, cel al bateriilor descarcate, al pastrarii in siguranta a averii mele tehnologice. Oare cate povesti cu ciordeli am auzit pana acum? Mneah! N-are rost! Eu n-am patit-o niciodata.
Era plin ochi, n-aveai loc sa arunci un ac, chistoc, scuipat. Sarbatoare frumoasa se pregatea la malul marii, pentru Maria mare, legala care prelungise weekendu’, chiar si celor mai proactivi angajati, ai statului sau ai altora, care fac afaceri cu statul, al nostru sau al altora, din uniune. United we stand, divided we fall…
Nu aveam de gand sa bat in usa vreunei institutii ca sa inregistrez o voce tremuranda de primar. Gaseam pe net declaratii oficiale despre amenajarea punctului de triere a refugiatilor pe raza comunei Limanu din judetul Constanta. In plus, duminica nici iarba nu creste si, cum luni era liber (de) (la) stat, as fi batut in zadar. Nu, nu! Clar venisem dintr-o curiozitate aproape personala: dar omenii aia ce zic? Doamna Elena, in a carei curte mi-a fost recomandat sa campez. Tipa de pe Magheru, care vindea placinte dobrogene, gogosi, in combinatie cu iaurt – un fel de tratament revitalizant dupa o noapte inecata in lichide de peste 5% alc.
Zorile mai ca m-au prins pe plaja, zbantuindu-ma cu mainile prin aer, la gramada cu alti insomniaci. Dar, precum o cenusareasa din basm, cand cerul intunecat de deasupra apei a inceput sa prinda culoare, am zbughit-o spre parcarea din mijlocul satului. Focs dormea in masina de cateva ceasuri. Eu nu stiam daca voi pune geana pe geana pe scaunul rabatat si nu vroiam sa risc ca soarele, odata ridicat din spatele meu, sa ma prinda cu ochii deschisi. Aveam nevoie de trei ore de somn. Atat!
M-am trezit la opt jumate fix. Experimentasem cu succes, pentru prim data, dormitul in masina. La treizeci de minute dupa, ne aflam deja la o masa, in umbra terasei cu canapele, pe Ion Creanga. Strada nu lua pauza. O forfoteala continua, cu fluctuatii pe parcursul a 24 de ore, nu ii lasa loc de odihna. Totusi se simtea in atmosfera un fel de inceput, al unei noi zile. Comercianti, vanzatori ambulanti isi deschideau obloanele, isi intindeau tarabele cu maruntisuri viu colorate, tot felul de lucruri de care nu te gandeai ca ai avea nevoie pana nu ajungeai acolo. Dubele furnizorilor faceau manevre chinuite pentru a se strecura printre primii turisti rasariti, abia treziti, ametiti sau cei inca treji si rupti de beti. Uneori era dificil sa fac diferenta.
Focs manca un mic dejun. Imi era greu sa privesc omleta si crenvurstii pe care el ii maruntea cu precizie de chirurg. Simteam o durere grozava in moalele capului, ce ma impingea inspre centrul pamantului si doar banca pe care stateam nu imi permitea sa ma scurg sub masa. Pozitia incomoda in care ma odihnisem nu lasase urme fizice. Eram doar mahmura si aveam nevoie de o cafea imensa, fara lapte, va rog. In trei zile, oricat m-am rugat in gand, n-am dat peste nici o cafea de dimensiuni onorabile. Cum nu am zarit nici burkini, hijabi, niqab, burqa, jubba, kurta. Gutra – un fel de val ce-l poarta barbatii lui Allah, aveau pe capete doi tipi, noaptea trecuta, in zona la Expirat. Se vindea orice! In general, batice erau de-alea cu cranii. Sa fie convingator sau poate de nevoie, un ins trecut de patuzeci purta peste un ochi un petic negru si, cu parul lung, blond, spalat zile la rand doar in apa marii, puteai sa juri ca a coborat din platourile de filmare hollywoodiene. Se purta orice! De multe ori nu se mai purta nimic.
Mi-am aprins o tigare. La cati pereti ne inconjurau nu mai stiam sigur daca respectam legea. Si oare cate legi se incalcau? Urmaream fumul tigarilor noastre iesind de la etaj in strada. Urca spre cer, ochii mei ramaneau sa caute pe fetele localnicilor urme de paranoia creata de teama fata de aparitia musulmanilor, aia fugiti ca sa scape de amenintarea mortii orientale. Presa ne prezentase imaginea puternica de disperare, reactii extremiste din Vama: vor distruge tot. Revoltator! Mai aproape de centrul actiunii, mai precauta, mai legata de politicile si interesele locale, ziarele constantene ”au linistit” apele, relatand declaratiile ulterioare ale oficialitatilor. Pe rand, Politia de Frontiera, Garda de Coasta, Primaria Limanu, ne asigurau ca nu e panica, man: la Vama Veche nu se va amenaja un spatiu de primire si triere a refugiatilor in vederea repartizarii lor in centrele de cazare existente in tara.”Informatia este eronata. Noi amenajam o fosta incinta a noastra, ulterior o sa vedem ce destinatie ii vom acorda” (comandantul-sef al Garzii de Coasta, Laurentiu Costache, declarand pentru ZIUA de Constanta).
Dupa cinci luni, iata-ma, dand peste cap din doua miscari un shot de cafea, cautand acul in carul cu fan, la mai putin de juma de ora de mers pe jos pana la cladirea in jurul careia se crease atata zarva la mijlocul lunii martie, in anul doua mii saisprezece, era noastra.
Daca v-am lasat impresia ca demersul meu investigativ s-a soldat cu succes, reconsiderati! Cum am procedat si eu si…
Pe cinspe, fara aer conditionat, intr-un sir indian infinit de masini, ma indreptam spre Braila. Peste Siret, in primul oras al Moldovei, urma sa gasesc o sursa sigura: Centrul Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil Galati.
PS pentru o mai buna intelegere, cititi, in aceasta ordine: Ziua intai, Si inainte de asta, Sedinta de redactie…
luciabordeianu 
Lasă un comentariu