Interior. Exterior

”Aceste randuri nu sunt pentru parintii mei. Nu sunt nici pentru prietenii mei. Cei care mi-au fost iubiti sau care au crezut ca mi-ar putea fi. Cuvintele ce vor urma a fi scrise nu ar trebui sa fie citite de cei carora le-am lasat impresia ca ma cunosc sau care m-au intalnit. Le-as interzice multora sa citeasca. As interzice cititul pentru cei care nu pot deschide o carte dacat cu mainile. Cartile se deschid cu puterea mintii. Nu cititi! Traiti mai intai…

Nimic nu pare a fi ceea ce este de fapt.”

Elle avea secrete. Nu le-ar fi impartasit cu nimeni. Nu ca i-ar fi fost teama sau rusine. Nu credea ca exista cineva sa poata percepe in felul ei. Si-atunci de ce sa se deranjeze? Chiar ii placea aceasta izolare partiala, doar ea cu ea, ce nu se manifesta in fata celorlalti. Unul dintre secrete: nimeni nu trebuia sa afle cat iubea sa fie singura si departe de ei toti, indiferent cine erau, oricat de importanti pentru ea.

Zi de zi la fel. Studii, amici, rasete, vise. Acelasi drum, de opt sau noua ani, in continuu. Se simtea mereu atat de bine sa paseasca prin cartierul plin de plopi, castani, boscheti tunsi la inaltimea ei, ce inconjurau gradini umbrite de blocuri construite prin 60, 70. Urma traseul tur-retur de mult timp, incat recunoastea crapaturile asfaltului. Uneori, dupa ce prietenii se rasfirau treptat pe la casele lor, inchidea ochii si mergea astfel cat de mult putea. Incerca terenul: il stie, nu il stie? Cand ii deschidea, lumea din jur o privea ciudat.

Si ea gandea ca e ciudat. Se stia fata buna. Se stia… Ceva se schimbase inauntru, fara sa isi dea seama cand, si nu mai era atat de sigura de bunatatea care demult ii umplea sufletul. Avea porniri razboinice. De trei ori s-a batut cu baieti. Pe unul l-a dat cu capul de tabla, fiindca injurase de maica-sa. Pe altul l-a incaierat pe scarile scolii intr-o pauza. S-au strans multi in jurul lor si, cum fierbea sangele in ea, nu s-ar fi oprit nici acum, daca nu ar fi urcat profesorii la ore. Pe ultimul l-a pocnit bine de tot pe strada, fiindca a fost nesimtit cu o fata. Un batran cu sacosa de panza plina de la piata s-a luat de ea. Asa ceva! O fata cu cozi impletite si ghiozdanul aruncat langa gard!

Elle venea de la Ellena. Ellena se scria cu doi de l, deoarece al doilea fusese adaugat gresit la intocmirea actelor, dupa nasterea ei, intro- zi de luni. Parintii ii spuneau Elle, ca un alint. La scoala o strigau din catalog eLLena, accentuat pe literele dublate, ca si cum acolo se afla toata esenta numelui ei. Ii placea Elle. In franceza insemna ea.

Ii crescusera sanii. La inceput vicleni, sa treaca neobservati. Baietii nu o mai priveau in ochi. Vorbea singura de multe ori. Ei cascau gura. Ca sa le arate ca e tot Elle si ca nimic nu se schimbase, a sterpelit o esarfa din casa si si-a legat sanii strans, pe sub tricou. Era ca noua! Esarfele, cu care se infasura in forma de X peste piept, cand se juca de-a muschetarii, ii foloseau la pastrearea imaginii de care nu vroia sa se desparta inca.

Un alt corp crestea din trupul ei vechi si asta nou nu ii da deloc ascultare.

Casa parintilor exista ca o scena pe care juca piese de teatru sau secvente din povesti nemuritoare. Interpreta toate rolurile de una singura. Stia pe de rost Caragiale, o mie si una de nopti, Abu Hassan, Shakespeare. Mai tarziu a ramas doar cu Hamlet si visul unei nopti de vara. Tragedie, comedie si eros.