Cand

11 iul.

ai mai mult de jumatate de pachet de tigari, dar crezi ca nu-ti ajung,

te incalti cu sandale, doar ca sa simti aerul atingandu-ti talpile,

mergi desculta pe asfaltul murdar si fierbinte al orasului, fara sa iti pese.

iti torni jumatate de pahar de vin rosu, demisec, demidulce si canti, dansezi sau scrii.

porti ochelari de soare, desi afara e innorat, ca oamenii sa nu iti priveasca ochii,

esti doar tu cu tine si e atat de bine sau atat de rau.

te dai cu ruj rosu si pornesti la lupte, sa cuceresti lumea,

iti mentii echilibrul pe pantofi cu toc inalt, desi drumul e lung.

iei pe tine un maiou lucrat manual, prin care ti se zaresc sanii

iti managaie spatele gol parul lung, prins strans in coada.

asculti muzica si versuri dure, murdare, reale, dar nu conduci tu,

te scufunzi in apa marii si nu iti e teama de valuri si nimic, desi nu stii sa inoti.

citesti lenes dintr-o carte rasfoita de vant si nisipul fierbe,

bei o cafea, dupa un rasarit, pe o plaja pustie, in fata unui hotel aflat in ruina.

vrei tatuaje doar pentru ca e vara si vara e posibil orice.

cauti sa afli neincetat si putini inteleg, dar asta nu e problema ta,

ti-ai pierdut sufletul si pornesti prin lume, fiindca e acolo, undeva.

ai facut atatea si sunt inca multe de facut, nici nu iti imaginezi cate.

iti doresti pe cineva care e inca departe, dar va ajunge.

sunt frumosi oamenii si iti mai trebuie inca o viata sa ii intalnesti pe toti.

te privesti in oglinda si parca acolo e altcineva, aproape un necunoscut,

arati celorlalti doar cat vrei tu, sperand ca cineva te va descoperi asa cum esti.

iubesti, desi, de la inceput, ti-ai promis sa nu o mai faci, dar altfel nu ai putea crea.

plangi si nu stii exact de ce, pentru tine sau restul.

te incrunti ca nu poti opri ura, razboaiele si totusi speri.

aduni impreuna cuvinte fiindca asa existi tu.

saruti buze frumoase si atingi cu limba ta o alta, straina, iar codul lingvistic s-a descifrat.

te trezesti ziua tarziu, langa un trup cu care ti l-ai unit pe-al tau

…………

intelegi cine esti.

 

Lasă un comentariu