Optimist informat

Astazi l-am intalnit pe Stefan. Ne-am dat mana si el a zis Stefan iar eu am zis Gabi sau Lucia. Imi place sa expun cele doua posibilitati.

Si-am urcat in masina.

Tin minte IGPR si turnuletele albe din Alice in Tara Minunilor. B, de pe trotuarul din stanga, care se uita la noi cu drag: ”… manca-i-ar mama pe ei de jurnalisti!”

Jurnalisti! Lol!

Eu ratacesc prin mine si mai nou pe ”teren”. Stefan face o pauza. Parcheaza sa ne oprim la mec. Yes! Cafea! Cheltui a doua suta pe perioada de doua zile petrecute -n Bucuresti. Zic suta la zece lei, ca-mi place cum aluneca ”sound-ul”. Ordinea a fost: o bere, o cafea. De ce am dat aproape o suta pe o bere, inteleg. De ce am dat aproape o suta pe cafea nu intelegem nici eu, nici el, cand era cu treiscinci, langa.

(Ba nu! Ca sa intelegeti cum a fost, a fost asa: patru lei cartela cu doua calatorii. Am folosit doar una si cartela e aici, prin buzunarul de la blugi. Zece lei o bere. Cinci lei la un taxi in trei, pana pe-aproape de Unirii. Cinspe lei un pachet de tigari. Noua lei cafeaua aia nasoala, spalata in lapte praf.)

Daca esti intr-o foame ca a mea, nu iti trebuie mancare. Inghiti ce gasesti: un sushi, o prajitura cu crema de ciocolata la InterContinental, un sticks, o capsuna manjita-n zahar brun, bruschete cu cascaval, la B. acasa.

‘‘Bai, iti zic ceva sigur: de mancat, trebuie sa mananci!”

Acum, cand mazgalesc aici, imi dau seama ca Stefan are dreptate. Da’ si hrana asta e de toate felurile…

Nu prea tin minte numele oamenilor. Doar unele raman in cutiuta. Restul zboara ca porumbeii astia din fata de la TNB:

Cum sa stai in Bucuresti si sa nu stii paispe ani unde e TNB sau Universitatii?

Asta e mai tare ca aia a mea cu ”N-am fost niciodata la Braila…”, pe care mi-o recunosteau niste pusti de-a opta dintr-un sat din judet. Primaria se afla langa scoala si la 70,2 km distanta de oras, dupa cum mi-a calculat google maps. Eu, ca sa nu-i ating cu amaraciunea mea, gandind ca poate multi nu vor ajunge niciodata sa iasa de pe ulitele alea mocirloase, le ziceam in gluma ”Cum asa? Si orbul a nimerit acolo! Sigur veti reusi si voi!”. Si ei radeau mai inocenti decat mine vreodata! Si treceam mai departe: sufixe, prefixe, radacini. Asa se formeaza cuvinte.

Da’ povestea lui Stefan a intrecut-o pe-a mea. Ca, daca in capitala unei tari, exista macar un copil care nu a ajuns pana la kilometrul zero, cat de nebuni sa fim sa credem ca urmasii taranului iobag se vor stramuta dupa propria voie?

… Intr-una dintre zile am stat conectata cam sapte ore la multiple surse de teorie educationala. Cu pauze de tigare, la fantana din fata. V-am mai spus ca n-am ajuns pe nici un front, dar uite-asa si-asa ma bombardau solutiile: economice, sociale, micro, macro! Din tavanul salii de la etajul unu, luminile circulare te orbeau. Si blizzurile. Ca pe o nava spatiala, toti erau… extraterestri?!

Scoborati-va pe tera! Veniti pe ulite pline de noroi cleios, siret, de-ti fura cizma de cauciuc, daca n-ai scoala sa-l pasesti!

Nu stiu ce vestici, tineri, au revolutionat ideea de education, inventand pana si scoala fara profesor.

Pogorati-va printre noi, sa vedeti mama revolutiei la sate! Si la orase. Strigati dupa profesori, sa vedeti daca va raspunde cineva!

(Va raspunde?)…

Astea nu i le-am spus lui Stefan. Le-a intalnit el pe-ale lui, eu pe-ale mele. N-are rost sa umplem spatiul dintre noi cu cuvinte de prisos. Stefan este trist? Poate. Dar eu? Ma ingrozesc! Ne permitem? In pauze de tigare, da.

Sa trecem mai departe. Urmatorul subiect!

(Asa se poarta discutiile, pe subiecte.)

Timisoara, a zecea. Bifat.

Mate-fizica, mate-info, mate in general. Bifat.

Surse dificile. Bifat

Eu nu am fost niciodata la Cluj. ”N-ai fost niciodata la CLUUUJ?!”

Nici la Vama Veche.

Niciunul nu a ajuns in Delta. Prind ocazia sa-i povestesc de baltile Brailei si de-un batran luntras lipovean, cu plete si barba albe, lungi, ce vaslea intr-o vara pe-un brat de Dunare aproape secat. Ca o fantoma, plutea in barca cu panze. Film!

Plimb telefonul dintr-o palma in alta. E cald chiar si la munte! N-apas play sa-nregistrez de ce e jurnalist si cum face el asta. Asa ar fi trebuit, dar mai e timp. Am un an in fata sa aflu cu Stefan, intelesul. 

10 iunie. 2016.

”Pe unde? Tot inainte?”

”Tot inainte!”

… cu Stefan Mako, ”aproape” un TV, doua pachete gemene de tigari, o caseta muta in radio.