s.a.m.d, s.c.l

Cuvintele, ca si bucatele, trebuie preparate cat sunt proaspete. In minte. Le poti depozita aici ca intr-un frigider, o vreme, dar nu pentru eternitate. Au si ele termene de expirare. Si frigiderele astea sunt pe clase: A +++, A++, A+, B, C …

Cuvintele se imput, isi pierd aromele ametitoare. De multe ori le decongelam prea tarziu si apar verzi – maronii, nuante triste, decedate. Duhnesc dintr-o parte in alta a lumii. Lumea e plina de cuvinte.

Invat sa vorbesc. I learn. J’apprends. En tanulok. Mmmmmm!

s.a.

Limba e organul pe care mi-l indragesc cel mai mult. Aluneca usor printre cuvinte, cu pasiune, imprudenta. Limba mea e vrajita de semenele ei terestre. Cand e luna plina, zgaita spre cer, viseaza la limbi extraterestre, universale. Dintre toate organele si carnurile din care sunt alcatuita, ea e cea darza. Restul obosesc frecvent, se vaieta de dureri, cersesc atentie. Niste alintate! Le mai amortesc cu cate-o tigare. In zilele cand sar calul, mi ti le balacesc in alcool. Sa le vezi cum dantuie betivele, fara sa le mai pese! Nu-s de capul lor!

E greu sa fii team leader. Dac-o iei pe aratura, doar cine-i de vina? Ar fi culmea sa incep sa spun ca inima e responsabila pentru pierderile de capital. Sau ca din cauza creierului s-au generat probleme sociale. Plamanul si ficatul, astia doi din departamentul responsabil cu colectarea si reciclarea deseurilor, nu prea mai dau randament. Dar altii n-am.

De aia, din cand in cand, le aduc aminte cine e seful.

Macar limba mea e divina. Mi-au confirmat unii. Nici nu i-am contrazis. Mi-o iubesc cu adevarat si ea simte asta, o stie. Aroganta, se unduie ca o cobra in spatele dintilor si imi excita cerul palatin. Cand senzatia imi provoaca cutremur, o descarcerez si ea scuipa afara cuvinte, cuvinte, cuvinte… inunda lumea!