Luise nu stia exact cat de tarziu era cand reintra in camera. Ramase pe intuneric, insa de afara patrundeau, printre faldurile perdelelor semitransparente turcoaz, fasii slabe din luminile de jos ale strazii. Se descalta rand pe rand de sandalele cu toc, intr-un mers lenes si pasi spre pat, unde se scurse incet de marginea lui, lasandu-se in jos, privind cateva stele ce rasareau de dupa ferestre, undeva foarte departe de hotel, pe cerul negru senin. Isi stranse picioarele la piept si le imbratisa. Barbia si-o sprijinea pe genunchi si se gandi atunci sa o sune pe Jeanne. Nu mai vorbise cu ea de la aterizare, cand i-a confirmat ca a ajuns cu bine. Probabil ca Jeanne nu dormea inca.
Trebuia sa ii povesteasca despre barbatul acela care venise la restaurant pana la masa ei si i se adresa intr-o limba necunoscuta. Din tot amalgamul de cuvinte cu pronuntie usor est europeana, intelesese doar un nume, Roger, care ei nu ii spunea oricum nimic. Dar in timp ce vorbea, barbatul ii observase pesemne uimirea pe fata, fiindca, la un moment dat, se opri si, schimbandu-si tonul destul de inflacarat initial, continua timid intr-o engleza curata… ”I am sorry… I think I did a mistake! I thought we knew eachother, but now I understand from your look that it was my confusion. You reminded me so much of someone I knew. Please, excuse me for inconvenience!”
Dupa ce primi prin intermediul unui zambet de-al ei o aprobare subtila a scuzelor, acest Roger se intoarse din directia din care venise si disparu. Ea ramase in urma. Cauta prin minte numele ce probabil ca era chiar al lui. Avea o memorie exersata, dar dupa cateva clipe putea sa isi jure ca nu il mai intalnise pe acest om niciodata in viata ei.
……………………..
luciabordeianu 
Lasă un comentariu