luciabordeianu

Cadiz era fara indoiala unul dintre cele mai vechi orase ale continentului, rasarit undeva in istorie, cu mai bine de o mie de ani inaintea nasterii figurii reprezentative a crestinismului. Cu gandul inca la intalnirea stranie din seara precedenta, Luise s-a hotarat sa porneasca pe strazile cetatii, in cautarea unor fenicieni si mauri. Nu a fost o alegere dificila, intre o zi pierduta pe plaja si alta petrecuta printre localnici si ziduri de cladiri antice, fiindca ea prefera sa calatoreasca prin intamplarile altora, decat sa se piarda prin gandurile si experientele personale. Strainul care ii tulburase singuratatea, i-ar fi bantuit mintile, daca ar fi ales sa stea pur si simplu intinsa sub soare, cu fata spre ocean, ascultand valuri si glasuri galagioase de turisti veniti din toate colturile lumii.

…….

Se trezi cand noaptea se ingana cu ziua. Jos, in hotel, dadu peste cap o cafea medie, indulcita cu o masura si jumatate de zahar. Fara mic dejun. Nici nu simtea nevoia sa se hraneasca, nici nu ar fi avut cum la ora aceea, aflata in afara programului stabilit pentru masa de dimineata. Se strecura afara si traversa fara graba terasa si strada care o desparteau de plaja. Cand pasi pe nisipul rece, care i se scurgea prin sandale, printre degetele ca niste clepsidre, isi aprinse o tigare. Inainta cativa zeci de metri pana la apa ce se spargea in spume, lingand malul. Cerul se albastrea in stanga, dar aici era semi intuneric si cand tragea, tutunul ardea ca lumina unui far ridicat pentru a atrage ambarcatiuni lansate de pe alte tarmuri paralele, invizibile cu ochiul liber.

In ziua aceea renunta la camera foto, telefon. Nu simti nici o tentatie cand, rascolind cu mana prin bagaje atinse carcasa reportofonului. Dupa ultimul fum porni spre cetate, urmarita din spate de primele semne ale rasaritului acvatic.

Luise nu stia exact cat de tarziu era cand reintra in camera. Ramase pe intuneric, insa de afara patrundeau, printre faldurile perdelelor semitransparente turcoaz, fasii slabe din luminile de jos ale strazii. Se descalta rand pe rand de sandalele cu toc, intr-un mers lenes si pasi spre pat, unde se scurse incet de marginea lui, lasandu-se in jos, privind cateva stele ce rasareau de dupa ferestre, undeva foarte departe de hotel, pe cerul negru senin. Isi stranse picioarele la piept si le imbratisa. Barbia si-o sprijinea pe genunchi si se gandi atunci sa o sune pe Jeanne. Nu mai vorbise cu ea de la aterizare, cand i-a confirmat ca a ajuns cu bine. Probabil ca Jeanne nu dormea inca.

Trebuia sa ii povesteasca despre barbatul acela care venise la restaurant pana la masa ei si i se adresa intr-o limba necunoscuta. Din tot amalgamul de cuvinte cu pronuntie usor est europeana, intelesese doar un nume, Roger, care ei nu ii spunea oricum nimic. Dar in timp ce vorbea, barbatul ii observase pesemne uimirea pe fata, fiindca, la un moment dat, se opri si, schimbandu-si tonul destul de inflacarat initial, continua timid intr-o engleza curata… ”I am sorry… I think I did a mistake! I thought we knew eachother, but now I understand from your look that it was my confusion. You reminded me so much of someone I knew. Please, excuse me for inconvenience!” 

Dupa ce primi prin intermediul unui zambet de-al ei o aprobare subtila a scuzelor, acest Roger se intoarse din directia din care venise si disparu. Ea ramase in urma. Cauta prin minte numele ce probabil ca era chiar al lui. Avea o memorie exersata, dar dupa cateva clipe putea sa isi jure ca nu il mai intalnise pe acest om niciodata in viata ei.

……………………..