Dincolo de cand eram

De la fereastra camerei sale, situata la etajul sapte, Roger privea tacut aceasi plaja, iluminata puternic de ledurile stalpilor stradali care margineau soseaua, alternativ cu cativa palmieri la fel de inalti. Mai departe nu se mai distingea apa, de parca bezna inghitise restul lumii de dincolo de nisipuri. Jos era o mare forfota, o inghesuiala de masini in mers sau parcate si turisti ce se plimbau dupa lasarea serii. Despartit de ferestre si de pozitia inalta a camerei, era izolat de zgomotul strazii. In linistea incaperii, unde nu aprinsese inca vreun bec, aproape ca isi auzea gandurile navalindu-i prin creier. Femeia din holul hotelului ii deschisese arhiva amintirilor si din toate fisierele dadeau pe-afara senzatii, imagini, flashuri ce treceau rapid prin timp, necronologic, haotic. Fiindca fusese luat prin surprindere, socul revederii acelei fiinte ii alterase in interior stapanirea de sine si simtea ca pierdea oarecum controlul. Geanta ii cazuse din mana imediat ce trecuse pragul. Laptopul il abandonase pe biroul situat in fata patului, iar el se retrasese langa fereastra, privind mai mult in gol. Petrecu minute in sir, nemiscat.

Il facu sa tresara sunetul strident al telefonului. Se indrepta spre birou si ridica receptorul. Auzi vocea senzuala a unei angajate de la receptie, care il intreba, intr-o engleza cu accent mediteranean, daca conditiile de cazare il multumesc. El raspunse amabil ca everything is ok . Asculta in continuare discursul despre serviciile pe care le avea la dispozitie si retinu ca putea servi cina pana la ora zece, in restaurantul hotelului de la nivelul intai. Dupa ce termina convorbirea, isi scoase sacoul, il arunca undeva pe pat si se intinse pe spate. Inchise ochii si in scurt timp adormi, scufundandu-se intr-un vis in care, din cand in cand, tresarea si zambea usor.

Marea din vis era alta, nisipul mai fin, nemarginit de palmieri, iar femeia cu gropite statea intinsa alaturi de el, sprijinindu-si capul intr-o mana. Cu cealalta isi plimba degetele mici peste fruntea lui, cobora pe nas, spre buze, unde se oprea, necajindu-l. Soarele il orbea de fiecare data cand privea in sus catre ea, dar tot o facea fiindca ii placea sa ii vada zambetul cu care se copilarea si cum ii cadeau din par, pana pe pieptul lui, picaturi de apa sarata.