Probabil ca atipise cateva secunde sau minute. Nu isi amintea sa fi visat ceva, dar isi dadu seama fiindca mana, cu care batuse nu demult pe ritmul din casti, ii cazuse pe langa corp. Cealalta si-o cuibarise sub ceafa, intr-o pozitie pe care o adopta in timpul somnului, de obicei atunci cand dormea singur. Isi indrepta spatele in fotoliu si privi in jur, simtindu-se oarecum jenat de acele cateva momente in care inchisese ochii si se desprinse din realitate. Isi scutura camasa din doua-trei miscari si se hotari sa verifice daca putea face checkin-ul. S-a indreptat greoi catre desk, dar acolo trebuia sa astepte dupa doamna aceasta micuta, fara tocuri, care se sprijinea in coate pe mobilierul masiv. Purta blugi prea largi pentru talia ei si, sprijinindu-se in varful sandalei cu bretele si impletituri multicolore, isi legana ca o fetita piciorul stang, asa cum se rotise si el cu fotoliul, in holul hotelului. Auzi un thank you si pasi putin inapoi ca sa ii faca loc sa treaca, pentru eventualitatea in care i-ar fi stat in drum. In clipa in care femeia trecu brusc pe langa el, il privi scurt si ii zambi deschis, conturand vagi urme de gropite in obraji. Se strecura mai departe fara sa il atinga. Roger Honz a ramas infipt in fata angajatului de la receptie, care ii repeta in continuu Mister, can I help you? Canadianul nu mai auzea insa nici un sunet. Femeia aceea il luase de-acolo si il aruncase undeva in estul Europei, cu mai bine de zece ani in urma. Era surprins ca ea nu si-a dat seama. O stia.
luciabordeianu 
Lasă un comentariu